Sebastian Burduja îl somează pe Nicușor Dan să dezvăluie sursele de finanțare ale campaniei. Candidatul PNL la Primăria Capitalei îi cere explicații și despre relația cu Matei Păun!
Sebastian Burduja îi solicită „imperativ” lui Nicuşor Dan să explice bucureştenilor cum îşi finanţează campania electorală, de unde vin banii şi legăturile pe care le are cu orice persoane afiliate Rusiei.
Candidatul PNL Sebastian Burduja i-a cerut lui Nicuşor Dan să nu se mai ascundă şi să dezvăluie bucureştenilor cât a cheltuit şi care sunt sursele de finanţare pentru campania sa electoral, având în vedere că este candidat independent şi chiar el susţine că este un om modest. Liberalul a amintit despre Matei Păun, un apropiat al lui Dan, care a fost implicat şi în campania acestuia din 2020 şi care are legături cu Federaţia Rusă, afaceri în Belarus şi care a spus în spaţiul public că Occidentul a greşit în raport cu Rusia, mai pe scurt că „Putin nu este chiar atât de rău”.
„Înainte de asta, pentru că putem discuta mult despre politicile publice pentru oraş şi ele contează, dar mai important este să discutăm puţin despre valori. Chiar Nicuşor Dan a spus că aceste alegeri sunt despre valori. Eu nu pot sta pe margine şi să constat că, în ultima perioadă, se adună informaţiile publice, anchetele de presă, privitoare la personajul cel mai apropiat de Nicuşor Dan, se numeşte Matei Păun. Domnul Păun are la vedere legături profunde cu spaţiul estic, cu Rusia, cu Belarus, cu investiţii de acolo şi lucrurile acestea sunt, cum am spus, la vedere. Mai mult, s-a pronunţat constant în favoarea regimului Putin. A spus că Rusia şi Statele Unite ale Americii sunt ţări foarte asemănătoare. Nu văd pe ce se bazează. A spus că Occidentul a greşit în raport cu Federaţia Rusă. A spus că, pe scurt, Putin nu este chiar atât de rău. Nu am văzut niciun fel de răspuns din partea lui Nicuşor Dan privitor la implicarea domnului Matei Păun în campania dânsului de acum şi din trecut. Înţeleg că este susţinătorul şi prietenul dânsului apropiat, că domnul Nicuşor Dan îşi petrece vacanţele cu domnul Păun, dânsul a declarat-o. Totuşi am o problemă cu asta ca bucureştean şi ca român. Nu suntem în orice fel de context. Suntem cu un război la granită declanşat de Federaţia Rusă împotriva unui stat paşnic, Ucraina”, a afirmat Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri în Capitală.
El i-a transmis lui Nicuşor Dan să nu se mai ascundă şi îi cere imperativ ca, în cel mai scurt timp, să explice de unde provin banii pentru finanţarea campaniei sale electorale, cât şi ce legături are cu persoane afiliate cu Federaţia Rusă.
„Deci miza Bucureştiului este una cu totul şi cu totul aparte şi cred că bucureştenii au tot dreptul să ştie dacă în campania lui Nicuşor Dan există oameni cu legături cu Federaţia Rusă, cu legături de bani, cu legături de prietenii. Nu oricine poate să facă afaceri în Belarus, de exemplu. Domnul Matei Păun a făcut lucrul acesta şi poate încă o face. Aşadar, mă gândesc că poate de aceea domnul Nicuşor Dan nu acceptă nici până în ziua de azi o dezbatere, pentru că ar trebuie să dea răspuns la aceste informaţii. Iniţial domnul Păun era managerul dânsului de campanie, cu siguranţă a fost în trecut. Apoi s-a spus că nu mai este, dar are întâlniri cu doamna care e managerul de campanie a domnului Nicuşor Dan. Deci, dragă Nicuşor, nu te mai ascunde! Dacă tot deschizi Primăria pentru Noaptea Muzeelor şi, bucureştenii au şansa să vadă biroul în care ai stat închis trei ani şi jumătate, poate totuşi deschizi poarta şi pentru un dialog. Pentru că nu poţi să îl refuzi acum bucureştenilor şi apoi să îl ceri după alegeri, într-o eventuală majoritate în Consiliul General. Deci solicit imperativ să clarifice în termen cel mai scurt pentru toţi bucureştenii toată finanţarea campaniei dânsului, legăturile pe care le are cu orice persoane afiliate cu Federaţia Rusă, de unde au venit banii”, a mai precizat Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei.
Acesta i-a făcut lui Nicuşor Dan şi un calcul privind cheltuielile pentru campanie şi a spus că, pentru publicitatea online a cheltuit, în ultimele 30 de zile, 364.000 lei, la care se adaugă circa un milion de lei pe alte costuri privind campania actualului edil general.