Topul liceelor din București. Colegiile Naționale ”I. L. Caragiale”, “Gheorghe Lazăr” și ”Iulia Hașdeu” ocupă primele trei locuri în preferințele elevilor

Mai sunt câteva zile și elevii de clasa a VIII-a intră în vacanță și intră în febra examenelor. Evaluarea Națională 2024 are loc în perioada 25-28 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 25 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 27 iunie. Rezulatele finale pentru Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate pe 9 iulie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Colegiile Naționale ”I. L. Caragiale”, “Gheorghe Lazăr” și ”Iulia Hasdeu” ocupă primele trei locuri în preferințele elevilor în topul liceelor la nivelul municipiului București înainte de Evaluarea Națională, potrivit studiului privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a, raport întocmit de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) în anul școlar 2023-2024 și citat de Edupedu.ro.

Colegiul Național Sf. Sava a intrat anul acesta pe locul 10, comparativ cu anul trecut când nu figura în primele 10 opțiuni ale elevilor din București. În 2024 Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” nu mai e pe podium.

La Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” sunt 156 de locuri, adică 6 clase în total împărțite astfel: câte 2 clase de Matematică-informatică – bilingv limba engleză și Filologie – bilingv limba engleză, câte o clasă Ştiinţe ale naturii – bilingv limba engleză și Științe sociale – bilingv limba engleză. Media ultimului admis anul trecut a fost între 9,47 – 9,67, în funcție de profil.

Modificări de clasament sunt și pe locurile 5 și 6: Colegiul Național Grigore Moisil a fost înlocuit cu Colegiul Național “Gheorghe Șincai”, față de anul trecut.

Pe locul 7 este Colegiul Național Tudor Vianu care anul trecut școlar era pe locul 10 în ierarhia preferințelor.

Pe locul 9 se află Colegiul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, care a înlocuit Colegiul Matei Basarab.

Evaluarea Națională 2024 are loc în perioada 25-28 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 25 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 27 iunie. Rezulatele finale pentru Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate pe 9 iulie, conform calendarului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.