Susținerea IMM-urilor rămâne, și în noul mandat, o prioritate pentru Maria Grapini! Eurodeputatul cere ca bugetul UE să țină cont de nevoile IMM-urilor, dar și de coeziunea socială!
Fostă antreprenoare de succes, președintă de asociație patronală, dar și ministru delegat pentru IMM-uri, eurodeputatul Maria Grapini, este decisă să aibă, și în al treilea mandat din PE, ca și în precedentele, numeroase intervenții tranșante de susținere a IMM-urilor.
Concret, eurodeputatul Grapini s-a remarcat, în precedentul mandat, în intervențiile avute în plenul PE de la Bruxelles și Strasbourg, în comisiile PE, dar și în luările de poziție și evenimentele pro-IMM-uri desfășurate în România, ca o apărătoare constantă a întreprinderilor mici și mijlocii, grav afectate de pandemie și războiul din Ucraina.
De altfel, în acest an, Maria Grapini, în calitatea sa de vicepreședintă a Comisiei pentru Piață Internă și protecția consumatorului, a transmis o scrisoare comisarului pentru Piață Internă, Thierry Breton, pe tema eficientizării accesului la finanțarea UE, pentru IMM-uri.
Potrivit eurodeputatului Grapini, având în vedere multiplele crize create de războiul din Ucraina, care creează dificultăți pentru IMM-uri, dar și în contextul complexității și diversității ghidurilor naționale pentru fondurile structurale, diferite de la țară la țară, este foarte important ca IMM-urile să poată accesa fondurile necesare direct de la Comisia Europeană.
În context, europarlamentarul Grapini i-a adresat comisarului pentru Piață Internă, Thierry Breton, rugamintea să propună măsurile necesare pentru a institui acest mecanism de accesare a fondurilor direct de la Comisia Europeană.
De reamintit faptul că europarlamentarul Maria Grapini a cerut, tot în acest an, în plenul PE de la Strasbourg, ca bugetul Uniunii Europene să țină cont de nevoile IMM-urilor, dar și de nevoia de coeziune socială.
Potrivit eurodeputatului Grapini, banii din bugetul UE sunt banii cetățenilor!
Totodată, eurodeputatul român a avertizat că, în tot acest timp, bancherii se îmbogățesc, iar polarizarea în societate este mare.
Cerința sa, susține Maria Grapini, este ca, în viitor, bugetul UE să fie gestionat pe principiile care duc la coeziune socială, la solidaritate, la creșterea numărului de IMM-uri, IMM-uri care reprezintă coloana vetebrală în UE.
“Să fie clar: banii din bugetul european sunt banii cetățenilor și așa trebuie să gândim dacă vrem să avem liniște și coeziune în Uniunea Europeană!”, a adăugat europarlamentarul Grapini.
De asemenea, Maria Grapini a mai solicitat Comisiei Europene, în plenul PE de la Strasbourg, să sprijine IMM-urile, în obținerea brevetelor esențiale. Din păcate, susține eurodeputatul Grapini, Regulamentul prezentat aduce birocrație și costuri suplimentare pentru companiile mici.
În contextul în care, a adăugat eurodeputatul, aceste lucruri au fost confirmate și de experți neutri, trebuie să ne gândim, când facem acest Regulament, și la impactul negativ asupra utilizatorului final, dar și la cel asupra cercetării și inovării.
„Dacă vrem ca Uniunea Europeană să fie lider în inovare, cercetare și tehnologie în piața globală, cred că lucrul cel ma înțelept ar fi să retrageți această propunere pentru că, dacă Regulamentul va fi votat în forma actuală, efectele viitoare vor fi greu de contracarat!”, a mai spus europarlamentarul.
Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg: “IMM-urile au nevoie de măsuri concrete, nu de declarații!”
De asemenea, Maria Grapini a precizat, la jumătatea anului trecut, în plenul PE de la Strasbourg, în prezența vicepreședintelui Comisiei Europene pentru Valori și Transparență, Vera Jourova, că IMM-urile au nevoie de măsuri concrete, nu de declarații!
“Doamnă comisar, trebuie să spun că sunt dezamăgită pentru că, pe lucrurile pe care le-ați enumerat și pe care susțineți că doriți să le faceți pentru a ajuta IMM-urile le tot aud, din anul 2014, de când sunt în acest Parlament. Despre ce reducere a birocrației vorbiți? Am avut Small Business Act pentru IMM-urile din Europa, în care trebuia ca orice act legislativ să treacă, să nu mai fie nicio povară administrativă pusă suplimentar pe IMM-uri! Avem directivă pe marginea plăților întârziate! S-au făcut în mandatul trecut studii, am arătat foarte clar că lucrurile nu funcționează! Ce doriți să faceți cu plățile întârziate? Pentru că avem și aici un act legislativ…”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.
Totodată, Maria Grapini a precizat și faptul directiva pe achiziții publice a fost modificată. În context, eurodeputatul a spus că a cerut ca, în directivă, în momentul modificării acesteia, să se cuprindă, “clar și limpede”, accesul IMM-urilor la contracte, contractele să fie fragmentate, iar plată să fie asigurată în cazul subcontractanților.
Cu puțin timp înainte, eurodeputatul Grapini ceruse, tot în plenul PE de la Strasbourg, în prezența comisarului pentru piețe financiare, Mairead McGuinness, măsuri concrete pentru susținerea IMM-urilor.
Potrivit eurodeputatului Grapini, este inadmisibil ca un IMM să aibă aceleași reglementări ca și o companie mare.
“Dacă nu vom face ceva concret, le vom omorî. Cum este posibil ca un IMM să aibă aceeași reglementare ca o companie mare? Cum să aibă capital pentru internaționalizare? Banca Europeană pentru Investiții are, în privința IMM-urilor, aceleași proceduri ca și pentru companiile mari. Acest lucru nu este posibil! Trebuie să avem reglementări specifice IMM-urilor, clare, dacă vrem să supraviețuiască, să le dezvoltăm și să fie sustenabile”, a punctat eurodeputatul Grapini care, în context, reitera faptul că IMM-urile sunt cele mai disciplinate în privința plății taxelor și a impozitelor.
Cu doar câteva zile înainte, Maria Grapini solicitase, tot în plenul PE, Băncii Europene de Investiții, să finanțeze IMM-urile și să dea dovadă de transparență în selectarea proiectelor finanțate.