Parlamentarii vor să schimbe legea după șocantul accident din Parcul Pantelimon!
După șocantul accident terifiant din parcul Pantelimon, doi parlamentari au înaintat o propunere legislativă prin care persoanele care se urcă la volan fără permis, dar şi cele care le încredințează mașinile să fie condamnate la închisoare cu executare.
Se complică ancheta în cazul tragediei de lângă parcul Pantelimon din Capitala. Rudele celor doi fraţi, victime ale accidentului, cer schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor.
Pe de altă parte, după accidentul terifiant, doi parlamentari au înaintat o propunere legislativă prin care persoanele care se urcă la volan fără permis, dar şi cele care le încredințează mașinile să fie condamnate la închisoare cu executare.
Persoanele identificate la volan fără permis ar putea petrece până la 7 ani după gratii, iar în cazul în care acestea sunt implicate într-un accident mortal pedeapsa va fi de închisoare de până la 10 ani, potrivit unui proiect de lege depus, luni, la Senat, ca urmare tragicului accident din Parcul Pantelimon, în care adolescent de 17 ani a lovit mortal un băiat de 9 ani și a rănit-o foarte grav pe sora acestuia. Inițiatorii propun, de asemenea, introducerea în Codul Penal a unor pedepse similare și pentru cei care își încredințează mașina unor persoane fără carnet auto sau aflate sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive. Propunerea legislativă vine și ca o reacție la numărul alarmant de accidente grave cauzate de persoane care nu dețin permis de conducere, spun autorii documentului.
Conducerea fără permis este deja considerată o infracțiune gravă în Codul Penal, dar noua propunere legislativă vine cu sancțiuni mult mai dure „cu scopul de a descuraja practicile iresponsabile și de a proteja participanții la trafic”.
Cei doi senatori amintesc și cazul accidentului de lângă Parcul Pantelimon, când un tânăr de 17 ani, care nu deținea permis de conducere, a lovit mortal un băiat de 9 ani, Bogdan-Andrei, și a rănit-o grav pe sora acestuia, Maria, în vârstă de 7 ani.
„Incidentul s-a petrecut după ce prietenul său de 19 ani i-a încredințat mașina pentru a o conduce, deși tânărul de 17 ani nu mai fusese niciodată la volan. Șoferul a pierdut controlul vehiculului din cauza unei denivelări, a lovit copiii și a avariat alte trei mașini parcate, după care a fugit de la locul accidentului.
În urma incidentului, tânărul de 17 ani a fost reținut și arestat preventiv, iar prietenul său a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Fata rănită a fost operată timp de nouă ore, însă din cauza complicațiilor medicale, medicii au fost nevoiți să-i amputeze un picior”, relatează parlamentarii, subliniind că în doar câteva momente, viețile lor s-au schimbat pentru totdeauna.
Noile sancțiuni propuse „arată o determinare clară de a combate nu doar conducerea fără permis, ci și acțiunile celor care, prin neglijență sau neatenție, facilitează astfel de comportamente periculoase. Aceste modificări legislative sunt esențiale pentru a asigura un mediu rutier mai sigur și pentru a proteja viețile tuturor participanților la trafic”, explică autorii proiectului în expunerea de motive.