Ministrul Burduja, implicare totală: Românii vor trece iarna fără griji, fără teama frigului sau a facturilor!
Românii vor trece iarna fără griji, fără teama frigului sau a facturilor, a anunțat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ministrul Energie are veşti bune despre facturi. Depozitele de gaze naturale sunt deja pline, cu un stoc de 2,878 miliarde mc şi un grad de umplere de 90,79%. Ţinta a fost atinsă cu peste 70 de zile înaintea termenului impus de legislaţia europeană. În cazul unei ierni dificile, există şi opţiuni suplimentare pentru importuri din sud, asigurând o sursă constantă de energie.
„O altă veste bună este şi că, de la 1 octombrie, va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis. Această unitate plutitoare de stocare şi regazificare este esenţială pentru Coridorul Vertical – o iniţiativă românească – prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei. Astfel, reuşim să ne asigurăm securitatea energetică – cel puţin în ceea ce priveşte gazele naturale – prin diversificarea atât a surselor, cât şi a rutelor de aprovizionare cu gaze din import, la nevoie. Şi, la fel de important: sunt gata, dacă va fi nevoie, să-i ajutăm şi pe fraţii noştri de peste Prut”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Ministrul Energiei promite că va menţine plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor şi după trecerea anului electoral.
„Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Noi am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin„, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, întrebat dacă există o strategie pentru după 1 aprilie 2025, când se va liberaliza piaţa de energie.
Sebastian Burduja a dat ca exemplu faptul că pentru un apartament din cartierul Primăverii din Bucureşti, care are un consum mic, se beneficiază de aceeaşi subvenţie ca pentru un apartament dintr-o comună din Alba unde o familie cu trei copii face economie la curent, pentru a se încadra la 100 de kWh. „Ceea ce nu este, totuşi, în regulă şi atunci vom face ceea ce au făcut absolut toate statele din Uniunea Europeană. Au ţintit măsura de sprijin pe nivelul socio-economic al gospodăriei. Asta trebuie să facă şi românii„, a spus ministrul.
„Deci, aşa cum astăzi, fiecare român plăteşte un preţ maxim reglementat, 0,68, 1 leu, 1,3 lei, în funcţie de nivelul de consum, la fel se va întâmpla şi iarna aceasta. Deci nu vor fi facturi mai mari faţă cele anul trecut„, a spus ministrul Energiei.
„De prin iunie s-a simţit o ieftinire la gaz, cam de 20%, iar la energie electrică, pentru cei care au avut un consum de peste 300 de kWh, deci cei care consumă un pic mai mult, de asemenea cam 10-15% s-au ieftinit facturile”, a susţinut Sebastian Burduja.
România are înmagazinate, în prezent, 2,8 miliarde mc de gaze naturale în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare, informează Ministerul Energiei. Ministrul de resort, Sebastian Burduja, afirmă că, în foarte scurt timp, România îşi va îndeplini în timp record ţinta de înmagazinare a gazelor naturale pentru iarna care urmează.
”Potrivit datelor operative, România are înmagazinate, în prezent, 2,8 miliarde mc de gaze naturale în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare. Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2023/2633 al Comisiei Europene (din 20 noiembrie 2023) prevede că România trebuia să aibă depozitele pline în proporţie de 65% până la data de 1 iulie şi de 85% până la data de 1 septembrie”, arată Ministerul Energiei.
Acelaşi act normativ prevede şi că, la începutul perioadei de iarnă (1 noiembrie), obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale este de 90% din capacitatea de înmagazinare.
„Zilnic, România produce aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale, consumă circa jumătate, iar alte 10 – 11 milioane mc se înmagazinează. Cum deja avem 2,8 miliarde mc de gaze naturale înmagazinate, până la atingerea ţintei de 90% mai este extrem de puţin. În câteva zile ne vom îndeplini în timp record ţinta trasată de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie. Sigur că nu ne vom opri aici! Vom continua să înmagazinăm gaze naturale până vom atinge 100% din capacitatea de stocare. Cel mai probabil, aşa cum am făcut şi anul trecut, vom face şi „supraplinul”, trecând peste nivelul de 100%. Pentru cei care nu cunosc detaliile tehnice, este ca atunci când facem plinul la maşină şi umplem rezervorul până la buşon. Aceste rezerve vor fi deosebit de importante, mai ales dacă ne aşteaptă o iarnă mai grea decât de obicei. Este o veste bună mai ales în actualul context, al agresiunii Moscovei împotriva Ucrainei, ţară prin care tranzita majoritatea gazului rusesc exportat în Europa. Mai mult, Kievul a anunţat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor ruseşti pe terioriul său, ceea ce face şi mai importantă stocarea gazelor naturale pentru iarnă, atât pentru noi, cât şi pentru onorarea eventualelor solicitări de sprijin din partea fraţilor noştri de dincolo de Prut” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.