„O viață imposibilă” de Matt Haig apare astăzi, simultan în România și internațional
Matt Haig, unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani și autorul bestsellerului „Biblioteca de la miezul nopții”, revine în atenția cititorilor cu un nou roman, „O viață imposibilă”, ce se lansează în România astăzi, concomitent cu lansarea internațională. Apreciat pentru abilitatea sa de a explora cu subtilitate și empatie complexitatea sufletului uman, Haig își invită cititorii într-o nouă călătorie literară care îmbină introspecția profundă cu narațiunea captivantă.
„O viață imposibilă” urmărește povestea lui Grace Winters, o profesoară de matematică pensionată, care primește moștenirea unei case dărăpănate pe o insulă mediteraneană. Într-o călătorie fără întoarcere, fără ghid și fără plan, Grace ajunge în Ibiza, unde în peisajul idilic al insulei încearcă să dezlege misterul morții unei prietene înstrăinate. Această explorare o forțează să se confrunte cu propriile temeri și regrete, într-o incursiune profundă în trecutul său. Haig folosește această poveste pentru a medita asupra relației dintre trecut și prezent, asupra emoțiilor umane și a felului în care alegerile ne modelează viețile.
Noul roman al lui Matt Haig, „O viață imposibilă”, a fost deja întâmpinat cu entuziasm de către cititorii români care au avut privilegiul de a parcurge o versiune preliminară a cărții, distribuită înainte de lansarea oficială.
Emanuel Iavorenciuc de la Istoria pe răzătoare afirmă: „Matt Haig are grijă să-l conducă atent pe cititor în inima celui mai important mesaj. În lumea noastră interioară există acel ceva care ne așteaptă și care, în pași timizi, ne arată drumul.”
Într-o notă similară, Ioana Middlebrook (Ciobanul de azi) remarcă faptul că „O viață imposibilă de Matt Haig este o sămânță de speranță și curaj cultivată în peisaj maritim, ce reflectă în stilul unic al autorului o abordare sensibilă a luptei interioare.”
Diana Cosmin, jurnalist și owner al platformei finesociety.ro subliniază: „Este o carte de nelăsat din mână în stilul inconfundabil al lui Haig: o poveste incitantă, cu o premisă ieșită din comun, folosită ca pretext pentru a explora lucruri de viață, emoții, sentimente și vieți „cu defecte”, inspirate de propria luptă a autorului cu depresia și ADHD-ul.”
Romanul „O viață imposibilă” este disponibil de astăzi în librăriile din toată țara, pe nemira.ro și în format audio pe audiotribe.ro.
Despre Matt Haig
Matt Haig este autorul mai multor volume foarte bine primite de către public, precum bestsellerul Biblioteca de la Miezul Nopții (Nemira, 2022), Cartea alinării (Nemira, 2021), Gânduri de pe o planetă nervoasă (Nemira, 2019), Câteva motive să iubești viața (Nemira, 2018), Cum să oprești timpul (Nemira, 2018, 2023) sau Umanii (Nemira, 2016, 2021).
Ca autor de cărți pentru copii și adolescenți, a câștigat Blue Peter Book Award, Smarties Book Prize și a fost nominalizat de trei ori la Medalia Carnegie. În România au mai apărut, la Editura Nemi, volumele pentru copii Un băiat numit Crăciun (2016), Fetița care a salvat Crăciunul (2017) și Eu și Moș Crăciun (2018).
Cărțile lui au fost traduse în peste 40 de limbi.
Despre Nemira
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și este condusă de aproape 10 ani de fiica acestuia, Ana-Maria Lotts Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români prin n’autor, singurul imprint din România dedicat în totalitate scriitorilor autohtoni contemporani. În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerealecturii.