Maria Grapini a susținut, în plenul și comisiile PE, investițiile în digitalizare la nivel european. Dobândirea competențelor digitale de bază de către europeni, o prioritate pentru eurodeputat!

Aflată la al treilea mandat în PE, europarlamentarul Maria Grapini, s-a remarcat, în precedentele mandate, prin luări de poziție tranșante prin intermediul cărora a susținut importanța procesului de digitalizare la nivel european, în special în cazul României.

Eurodeputatul Grapini a reiterat, totodată, necesitatea unor investiții semnificative în zonele geografice mai sărace ale UE.

Concret, în calitate de vicepreședintă a comisiei pentru piață internă și protecția consumatorului, europarlamentarul Maria Grapini, i-a atras atenția, în cadrul unei intervenții în plenul PE, comisarului pentru Piața Internă, Thierry Breton, asupra faptului că digitalizarea poate deveni “un drum spre iad pavat cu intenții bune” dacă nu se vor face investiții semnificative în zonele geografice mai sărace și dacă nu se va investi, inclusiv, în educație.

„Știm cu toții proverbul „drumul spre iad poate fi pavat cu intenții bune” și, în context, salut faptul că ați precizat, domnule comisar, că nu sunt suficiente doar investițiile în tehnologie și că avem nevoie și de creșterea competențelor pentru că, acum, când vorbim, există zone întregi, geografice, mai ales în mediul rural, în care nu avem infrastructura adecvată, neexistând nici măcar semnal pentru telefon.Și atunci despre ce digitalizare mai vorbim?”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a adăugat că investițiile trebuie crescute concomitent cu competențele pentru că, în caz contrar, vom vorbi de pierderi, dacă investițiile în digitalizare nu vor fi dublate de competențe pentru accesare.

De asemenea, Maria Grapini consideră că efectele pozitive ale digitalizării se vor resimți inclusiv în privința integrării persoanelor cu dizabilități.

“ Este foarte important ca investițiile să fie țintite spre zonele geografice în care avem probleme legate și de competențe și de infrastructură. De aceea, eu cred că digitalizarea merge mână în mână cu investițiile, dar și cu educația și cu creșterea competențelor tuturor cetățenilor din spațiul pieței interne”, a mai spus Maria Grapini.

Potrivit eurodeputatului, transformarea întreprinderilor va depinde de capacitatea lor de adaptare cu ajutorul noilor tehnologii digitale, la toate nivelurile, inclusiv în privința unor domenii  rămase în urmă precum ecosistemele industriale și cele de servicii.

„Acesta este, de altfel, motivul pentru care, până în anul 2030, ținta este ca minimum 75% dintre întreprinderile europene să folosească servicii de tip digital, și anume, volumele mari de date și inteligența artificială, iar peste 90% dintre IMM-urile europene trebuie să ajungă cel puțin la un nivel de bază, de intensitate digitală.

Așa cum am spus, la fiecare modificare de directivă și regulament, trebuie să facem aceste modificări în ritmul suportabilității celor mai slabi, din punct de vedere al capitalului pe care pot să îl investească, și mă refer acum la IMM-uri. Trebuie ținut cont că, din nefericire pentru România și alte state din Est, puterea economică, puterea de capitalizare, este mai redusă și este clar că nu pot ține ritmul dacă ștacheta este ridicată prea sus”, a avertizat eurodeputatul Grapini.

“România se află, din păcate, pe locul 27, ultimul la nivelul UE, în privința digitalizării. Trebuie ca și administrația publică din România să treacă printr-un proces de digitalizare și asta ar ajuta foarte mult cetățeanul, investitorul, și ar reprezenta o reducere a costurilor la nivelul cetățeanului și al întreprinzătorului”, a conchis Maria Grapini.

Întrebări adresate vicepreședintei executive a Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager!

De asemenea, eurodeputatul Grapini a adresat, punctual, mai multe întrebări vicepreședintei executive a Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager. Concret, eurodeputatul Grapini și-a exprimat, în intervenția sa, îngrijorarea privind programul de politică digitală 2030, „Calea către Deceniul Digital”!

 „În septembrie 2021, Comisia Europeană a lansat programul de politici 2030 privind digitalizarea însă situația de criză, războiul la care asistăm în Ucraina, schimbă datele curente și aș vrea să vă întreb dacă țintele și obiectivele concrete pe care vi le-ați propus atunci vor fi schimbate, vor fi adaptate?”, a punctat Maria Grapini, care, în context, și-a exprimat temerea că digitalizarea ar putea conduce la creșterea disparităților regionale.

„Din păcate, nu numai în țara mea, au fost copii care nu au putut să se conecteze la internet, fie din lipsa abilitării, fie din lipsa dotării, fie din lipsa conexiunii. Sunt zone întregi în Europa unde nu există semnal și de aceea v-aș întreba ce veți face, concret, ca această digitalizare să nu fragmenteze piața și să ne ducă la o piață unică, comună, cu aceleași drepturi pentru fiecare cetățean”, a mai spus, în intervenția sa, Maria Grapini.

În răspunsul său, Margrethe Vestager, a făcut o conexiune între problema privind digitalizarea și cea privind schimbările climatice.

“Suntem într-o economie globală, într-o competiție dură. Și, dacă luăm o pauză pe marginea acestui subiect în Europa, digitalizarea va continua în China, SUA etc, cu sau fără noi. Chiar și în această situație oribilă, cu război la frontierele noastre, cred că țintele stabilite sunt relevante și, dacă suntem deciși să le atingem, atunci vom închide această uriașă prăpastie digitală”, a precizat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene.

Competențele digitale sunt din ce în ce mai importante, susține Maria Grapini

Tot în precedentul mandat, Maria Grapini a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe tema dobândirii competențelor digitale de bază ale europenilor.

În contextul în care, în lumea de astăzi, competențele digitale sunt din ce în ce mai importante, susține eurodeputatul Grapini, în ultimii ani, în UE, s-au înregistrat progrese reduse în îmbunătățirea competențelor digitale de bază, în rândul europenilor adulți. Astfel, a adăugat Maria Grapini, deși Comisia Europeană a emis orientări și a sprijinit statele membre, au existat relativ puține proiecte finanțate de UE, axate pe susținerea acestui domeniu extrem de important.

De asemenea, europarlamentarul Grapini a precizat că, în 2020, peste 75 de milioane de adulți europeni, de vârstă activă, nu dețineau nici măcar competențe digitale de bază. Acest lucru era valabil în special în cazul persoanelor în vârstă, al celor cu un nivel scăzut de educație și al șomerilor, a mai spus Grapini, care a adăugat că,  în același timp, peste 90 % din locurile de muncă necesită deja cel puțin competențe digitale de bază.

În context, eurodeputatul Grapini a adresat, punctual, Comisiei Europene următoarea întrebare:

Ce strategie are în vedere Comisia pentru a spori competențele digitale în rândul adulților, mai ales din zonele mai puțin dezvoltate, și care sunt acțiunile planificate pentru perioada 2021-2027?

Nu în ultimul rând, eurodeputatul a precizat, anul trecut, tot în plenul PE, că identitatea digitală care a primit „undă verde” în Parlamentul European va fi implementată și în România.

„Suntem obligați, ca și stat membru, să implementăm acest lucru, dar există un termen de implementare. Teama cetățeanului față de această identitate digitală este generată, în special, de faptul că responsabilii din România nu explică foarte clar românilor ce prevede această lege!”, a punctat eurodeputatul Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.