Eurodeputatul Maria Grapini se alătura campaniei Consiliului European pentru Siguranţa Transportului (ETSC): Voi susține înfințarea unei Agenții europene pentru siguranța circulației!

Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședinte al Comisiei pentru Piața Internă și protecția consumatorilor din PE,  s-a alăturat Campaniei organizate de ETSC (Consiliul European pentru Siguranţa Transportului – organizație europeană, preocupată de siguranța circulației)!

“Cred că trebuie făcut mai mult, atât la nivel european, cât și național, pentru creșterea siguranței circulației. Din păcate, România se află, alături de Bulgaria, în fruntea clasamentului, la accidente rutiere. Voi susține înfințarea unei Agenții europene pentru siguranța circulației”, a punctat eurodeputatul Grapini.

De menționat faptul că europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, a avut, în acest an, mai multe intervenții, în plenul PE, pe tema decăderii din dreptul de a conduce al celor care produc accidente grave. Potrivit eurodeputatului Grapini, este nevoie, totodată, de o exigență sporită în acordarea permiselor de conducere, pentru creșterea siguranței în trafic.

De altfel, Maria Grapini și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea alarmantă a ratei deceselor cauzate de accidente rutiere în Uniunea Europeană, în special în România (țara noastră fiind în vârful țărilor UE, la nivelul ratei mortalității pe șosele, cu 85 de decese la 1 milion de locuitori).

Concret, europarlamentarul Maria Grapini a susținut, în plenul PE de la Strasbourg, decăderea din dreptul de a conduce al celor care produc accidente grave!

“Directiva pe care o dezbatem legată de decăderea din dreptul de a conduce, are un singur scop, și anume, reducerea accidentelor rutiere și salvarea de vieți omenești. Avem accidente rutiere grave, nu numai din cauza șoferilor care sunt băuți, consumă droguri sau conduc cu viteză excesivă, dar și din cauza infrastructurii rutiere. Acesta este un alt subiect și ne dorim ca, în toate statele membre, să reușim să avem o infrastructură rutieră corespunzătoare!”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.

Maria Grapini a precizat că este foarte important ca toți cei care încalcă grav regulile de circulație să fie tratați la fel, pentru că viața are aceeași valoare, indiferent în ce țară din UE se întâmplă accidentul. De asemenea, a mai spus eurodeputatul, prevenția și rigorile legii sunt foarte importante, pentru că toți trebuie să înțeleagă că avem nu numai dreptul fundamental de a conduce, dar și o uriașă responsabilitate.

“Sunt de acord și susțin ca această directivă să se aplice în tot spațiul european și să avem, astfel, o siguranță în toate statele membre. Punerea în pericol a vieții copiilor, a persoanelor în vârstă, în contextul unor accidente grave tot mai dese, în special în orașe și pe autostrăzi, este de neconceput!”, a mai spus Maria Grapini.

Totodată, europarlamentarul Maria Grapini condamnă agresivitatea în trafic și consideră că trebuie înăsprite pedepsele. În context, eurodeputatul Grapini susține că, pentru prevenirea acestor incidente grave, este esențială educația în familie, la care să se adauge cea din școli!

Potrivit Mariei Grapini, acești agresori ar trebui să nu mai aibă permis de conducere și să fie, urgent, închiși.

Într-o altă intervenție, europarlamentarul Grapini a militat, tot în plenul PE, pentru o exigență sporită în acordarea permiselor de conducere, pentru creșterea siguranței în trafic. “Viața oamenilor trebuie să fie prioritatea!”, a adăugat eurodeputatul Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.