Fondurile programului Casa Verde Fotovoltaice, epuizate în mai puțin de 80 de secunde!
6.640 persoane fizice din Regiunea Sud-Vest, înscrise în Programul Casa Verde Fotovoltaice. Peste 58.000 de persoane înscrise până acum în toată ţara, anunţă AFM.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, luni, că s-au terminat înscrierile în Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoanele din Regiunea Sud-Vest, fiind depuse 6.640 de dosare. Până acum s-au înscris peste 58.000 de persoane, iar înscrierile continuă marţi şi miercuri.
Fondurile alocate programul „Casa Verde Fotovoltaice“ pentru regiunea Sud-Vest Oltenia, incluzând județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, s-au epuizat în doar 1 minut și 20 de secunde.
”Până astăzi, inclusiv, s-au înscris peste 58.000 de persoane fizice care vor avea oportunitatea de a beneficia de o finanţare substanţială de până la 30.000 de lei pentru finanţarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice. Astfel, suntem tot mai aproape de a ne atinge scopul, acela de a asigura resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în aproximativ 67.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Instituţia citată precizează că înscrierile persoanelor fizice şi a unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, se realizează conform următorului calendar:
Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 şi se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.
Casa Verde Fotovoltaice 2024. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.
Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, susține că există suspiciuni de fraudă și că dosarele au fost depuse offline: „Depunerea dosarelor la AFM pentru panouri fotovoltaice miroase a hoție! Solicit Ministerului Mediului log-urile din popularea bazei de date pentru sesiunea de depunere de astăzi, unde personal am testat.
I-a încurcat puțin tehnologia, care lasă urme la care ei nu se gândesc. În timp ce încă nu se deschisese sesiunea de depunere programată pentru astăzi la ora 10:00, pe website-ul AFM, apărea mesajul că suma disponibilă a fost epuizată. Pai, cum să se fi epuizat ceva ce încă nu se deschisese? Și nu, nu-i vorba doar de scripturi care completează automatizat! Nu mai vorbesc că exista soluții tehnice pentru că fix asta să nu se întâmple”.