PENNY România deschide un nou magazin în Filipeștii de Pădure, județul Prahova. Rețeaua ajunge la 384 de unități

PENNY România continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 384 în Filipeștii de Pădure, situat pe Str. Principală, FN, județul Prahova.  Din data de 6 noiembrie, locuitorii din zonă sunt invitați să descopere atmosfera modernă și primitoare a noului magazin PENNY, care reflectă angajamentul companiei de a oferi o experiență de cumpărături îmbunătățită și accesibilă.

Experiența îmbunătățită de cumpărături din noul magazin PENNY pune în valoare angajamentul companiei pentru extinderea portofoliului de produse 3RO – produse autentic românești, provenite, procesate și ambalate în România. Clienții găsesc în magazin o zonă extinsă pentru produse proaspete și mărci proprii, cu o semnalizare clară a promoțiilor și categoriilor de produse esențiale. În plus, magazinul dispune de o măcelărie, aducând astfel un plus de valoare pentru clienții care caută produse proaspete și de calitate.

Noul magazin PENNY din Filipeștii de Pădure dispune de o suprafață de vânzare de 858,16 mp și oferă 90 de locuri de parcare, dintre care 2 locuri sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între orele 7:30 – 22:00, iar duminică, între 8:00 – 20:00.

PENNY Punct subliniază direcția strategică de dezvoltare a PENNY Market în România, bazându-se pe șapte piloni esențiali: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.

 Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 384 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.