Rezidențiat 2024: 10.575 de candidați, înscriși la concursul de intrare în rezidențiat
3.993 de absolvenți vor concura la UMF „Carol Davila” din București
Anul acesta, pentru concursul de admitere în rezidențiat, ce va fi organizat de către Ministerul Sănătății prin Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, duminică, 17 noiembrie 2024, s-au înscris 3.993 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie.
La nivel național, concursul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății se va desfășura în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara și va aduna la start 10.575 de candidați(10.194 de candidați/an 2023) care își vor disputa șansele pentru ocuparea celor 4.961 (4.925 / an 2023) de locuri și 237 ( 365/an 2023) de posturi.
În centrul universitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” vor susține concursul de intrare în rezidențiat cei mai mulți candidați, peste 37% din totalul candidaților înscriși la nivelul întregii țări 3.993: 2.405 pentru domeniul medicină, 929 pentru domeniul medicină dentară și 659 pentru domeniul farmacie.
La nivel național, pentru ocuparea celor 4.082 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 6.243 de candidați, pentru cele 534 de locuri alocate domeniului medicină dentară, 2.360 candidați, în timp ce pentru cele 345 de locuri din domeniul farmacie s-au înscris 1.972 de concurenți.
”Pentru toți absolvenții universităților de medicină și farmacie din țară concursul de intrare în rezidențiat reprezintă principala poartă de intrare în multiplele specialități medicale , dar și un test extrem de greu ce se va reflecta în performanțele pe care fiecare dintre aceștia le-au obținut în anii de studiu și evident prin cantitatea și calitatea cunoștințelor pe care și le-au însușit . Motiv pentru care le urez succes deplin tuturor candidaților și am convingerea că, şi anul acesta, absolvenţii Universităţii noastre vor traversa cu brio, în număr cât mai mare, dar şi cu medii ridicate, acest important examen din cariera lor profesională“ a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
La rândul său coordonatoarea concursului de intrare în rezidențiat ce se va derula în Centrul universitar București, Prof. Dr. Cătălina Poiană, Prorector cu Învățământul postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și Președinte al Colegiului Medicilor din România a subliniat:
„Examenul de rezidențiat reprezintă un moment crucial în cariera fiecărui absolvent al facultăților de medicină, fiind esențial în dezvoltarea profesională și personală. Rezidențiatul este o etapă obligatorie de a aprofunda cunoștințele și de a dobândi experiența practică necesară pentru a deveni medici dedicați, care să ofere îngrijire de calitate pacienților. În perioada rezidențiatului, este important să oferim suport și resurse pentru a le asigura o pregătire optimă, astfel încât să contribuim la formarea generațiilor de medici, care trebuie să fie bine pregătite, dedicate și implicate, pentru a duce sistemul de sănătate în direcția pe care cu toții o așteptăm. Le doresc tinerilor medici, implicați astăzi în acest examen, să aleagă specialitatea pe care și-o doresc, convinși fiind că din locul respectiv vor putea oferi îngrijire, empatie și suport oamenilor aflați în suferință”.
Concursul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După expirarea timpului alocat concursului și o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidații vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizați începând cu ora 8:30, pentru ca la ora 10 să înceapă concursul de intrare în rezidențiat, sesiunea 2024.
Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătății Concursului de intrare în rezidențiat pe loc și post în medicină, medicină dentară și farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei, valoare similară celei din 2022/2023. Totodată, ocuparea locurilor în specialităţile medicale se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.
Se păstrează umărul mare de locuri pentru medicina de familie
Într-un top 5 al numărului de locuri scoase la concurs, pe specialități, în domeniul medicină se află: medicina de familie 555 de locuri (643 locuri / an 2023), anestezie și terapie intensivă 205 de locuri, pediatrie – 168 de locuri, cardiologie – 157 de locuri și chirurgie generală – 145 de locuri .
La polul opus se află : medicina sportivă – 4 locuri , expertiza medicală a capacității de muncă – 6 locuri, neurologia pediatrică – 9 locuri, cardiologie pediatrică -11 locuri și medicina nucleară – 15 locuri.