Dorian Popa, condamnat la închisoare după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise!

Dorian Popa a fost condamnat la închisoare după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise, pe 27 octombrie 2023, în localitatea Domnești, acolo unde artistul locuiește, când se îndrepta cu mașina spre magazin.

Artistul și-a recunoscut fapta, astfel că a beneficiat de o pedeapsă redusă. Mai exact, magistrații au decis ca acesta să fie condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea pedepsei pe o perioadă de doi ani. Ceea ce înseamnă că artistul nu va executa pedeapsa, ci timp de doi ani trebuie să nu comită o nouă infracțiune și să respecte dispozițiile instanței.

„Solutia pe scurt: În baza art. 336 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C.proc.pen. rap. la art. 83 C.pen. stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului POPA DORIAN-LAURENȚIU, (…), fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive (infracţiunea din data de 27.10.2023). În baza art. 83 alin. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 alin. 1 C.pen.”, este decizia instanţei, conform Libertatea.

Pe durata termenului de supraveghere, Dorian Popa trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum și întoarcerea;  să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

„Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei potrivit art. 88 C.pen. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 100 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare și de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 26.11.2024”, se mai precizează în sentință.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.