PENNY România sprijină sute de elevi să-și continue studiile prin programul „Vreau în clasa a 9-a”, dezvoltat de World Vision România
Încă din 2017, PENNY susține elevii din mediul rural să-și continue studiile, prin intermediul programului „Vreau în clasa a 9-a”.
În cei șapte ani de parteneriat, peste 200 de elevi au beneficiat de sprijin financiar, experiențe educaționale, rechizite, workshop-uri de dezvoltare personală și orientare vocațională, mentorat, tabere de vară și alte activități.
Anul acesta școlar, PENNY sprijină alți 140 de elevi din Vaslui, Brăila, Cluj, Bistrița Năsăud, Iași, Vâlcea, Buzău, Bacău, Dolj și Ilfov.
World Vision România este o organizație non-guvernamentală care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Unul dintre proiectele de succes derulate de organizație este și programul „Vreau în clasa a 9-a”.
Cu sprijinul PENNY, programul s-a dezvoltat constant în cei șapte ani de parteneriat și până în prezent. Cu un obiectiv comun – de a ajuta și de a încuraja elevii să acceseze programe educaționale și să-și continue studiile, PENNY și World Vision le-au oferit acestora șansa de a se dezvolta armonios și de a deprinde abilitățile necesare pentru a performa la școală și în comunitate.
PENNY investește în educație și în tineri, compania demarând toate acțiunile de responsabilitate socială sub pilonul de sustenabilitate Angajați și societate.
„Pentru noi, implicarea în comunitate este esențială. Identificăm nevoile și, împreună cu partenerii, încercăm să ajutăm cât mai mult. Așa a pornit și colaborarea noastră de lungă durată cu organizația World Vision România. Alături de o echipă profesionistă, am pus bazele unui parteneriat de succes care de șapte ani continuă să susțină sute de elevi din țară să nu abandoneze studiile și să-și atingă adevăratul potențial”, menționează Dan Crișan, COO PENNY | REWE România.
„De peste 14 ani desfășurăm programul „Vreau în clasa a 9-a” pentru a reduce diferențele de oportunități între elevii din mediul rural și cei din mediul urban. Scopul nostru este să sprijinim adolescenții din familii cu resurse limitate să își continue studiile liceale, să își urmeze pasiunile și chiar să acceseze învățământul superior. Parteneriatul cu PENNY România este unul de durată, de peste șapte ani colaborăm pentru a le oferi tinerilor din mediile vulnerabile o șansă reală la o educație mai bună, la un loc de muncă mai bun, la o viață mai bună și să poată să viseze în continuare. Mulțumim PENNY România pentru că ați înțeles importanța investiției în educația copiilor”, a declarat Mihaela Nabăr, Director executiv World Vision România.
Platforma de sprijin oferită elevilor din programul „Vreau în clasa a 9-a” este diversă și include acțiuni și activități menite să le ofere copiilor cât mai multe oportunități de învățare:
- Sprijin financiar lunar pentru acoperirea nevoilor primare educaționale,
- Donații de rechizite, dispozitive electronice, produse alimentare și produse de igienă,
- Sesiuni lunare de dezvoltare personală, orientare vocațională și combaterea violenței,
- Meditații la principalele materii de profil,
- Mentorat vocațional și povești de succes,
- Consiliere individuală, școlară și socială,
- Dezvoltarea abilităților de viață și orientare vocațională,
- Activități sportive și de dezvoltare personală,
- Tabere de vară,
- Acces în magazinele PENNY pentru stagii de practică,
- Sesiuni educative și vizite de studiu în centrele logistice și magazinele PENNY.
Rezultatele parteneriatului PENNY și World Vision România în programul„Vreau în clasa a 9-a”:
- 7 ani de parteneriat
- Peste 200 de elevi susținuți
- Elevi din 7 județe
- Elevi din 71 de comunități
- Peste 17.760 de ore de practică
- 16 de tabere de vară organizate
- Peste 400 de sesiuni de activități educative
- Peste 130 de vizite, deplasări, proiecte activități de socializare
- Peste 20 de dispozitive electronice donate (tabletă, laptop, telefon)
Testimonialele elevilor beneficiari ai programului „Vreau în clasa a 9-a”:
„Tabăra de anul acesta a fost o experiență de neuitat, pe care am dobândit-o în cadrul programului “Vreau în clasa a 9-a”. M-a învățat să iubesc mai mult natura. Activitățile indoor au fost interesante, creative și datorită lor am învățat ce înseamnă curajul și încrederea în mine” – Denisa, elevă participantă în tabăra de vară în 2024.
„Practica în magazinele PENNY a fost o ocazie minunată pentru a petrece timp alături de colegii mei. Și vorbele pe care le-am ascultat de la reprezentantul PENNY m-au inspirat” – Mariana, elevă care a făcut practică în magazinele PENNY în 2024.
„Am fost surprinși că și anul acesta am primit un ghiozdan gata echipat și am înțeles că avem toate condițiile pentru a învăța cât mai bine și pentru a obține note cât mai bune” – Alin, elev în clasa a XII-a.
Despre PENNY
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 403 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.
PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.
Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 33 de ani de prezență în România a ajutat sute de mii de copii și adulți, din aproape 900 de comunități situate în 41 județe.
Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania
Programul „Vreau în clasa a 9-a”
World Vision România, susține adolescenții de la sate să își continue studiile liceale, prin programul „Vreau în clasa a 9-a”, inițiat în 2008, ca răspuns la nevoia acută a elevilor din mediul rural de a recupera pierderile din ciclul gimnazial și de a fi sprijiniți în continuare pe perioada liceului. Reușim să combatem fenomenele de abandon al studiilor și randamentul scăzut al elevilor printr-un pachet complet de educație:
- acces la programe de mentorat și dezvoltare personală și orientare vocațională;
- sprijin suplimentar pentru disciplinele la care se susține Bacalaureatul;
- oportunități de stagii de practică sau pentru voluntariat;
- ședințe de consiliere individuală psihologică
- tabere de vară în care se desfășoară activități de educație non-formală
- sprijin financiar pentru acoperirea totală sau parțială a costurilor generate de frecventarea liceului, precum și donații materiale și financiare.