Din 2025, se majorează punctele de amendă pentru abaterile rutiere!
Executivul a decis să nu mai plafoneze punctul de amendă, așa că majorarea salariului minim brut a determinat și majorarea punctului de amendă. Concret, acesta a crescut cu peste 20% față de anul trecut, ajungând la valoarea de 202,5 lei, față de 165 de lei cât era în 2024.
Pe cale de consecință, amenzile aplicate șoferilor variază acum între 405 lei, pentru cele mai mici contravenții, și 4.050 lei, în cazul abaterilor grave. Există, desigur, și abateri care atrag după sine sancțiuni mult mai mari.
-Conducerea unui autoturism fără ITP, faptă sancționată cu 9 până la 20 de puncte de amendă, echivalentul a 1.822,5 lei – 4.050 lei;
-Înmatricularea suspendată a vehiculului – sancționată cu 20 de puncte de amendă, ceea ce înseamnă încă 4.050 lei. Aceste amenzi cumulate pot face. așadar, o gaură serioasă în bugetul conducătorului auto, care trebuie să scoată din buzunare nu mai puțin de 8.100 de lei.
-În plus, șoferului prins fără ITP i se reține certificatul de înmatriculare al autoturismului. Pentru redobândirea lui, șoferii trebuie să efectueze ITP-ul.
În 2025, verificările polițiștilor rutieri vor fi mai riguroase. Șoferii care ignoră regulile rutiere riscă nu doar sancțiuni financiare, ci și alte complicații administrative, precum confiscarea talonului auto.
- Clasa I: 405 – 607,5 lei (2-3 puncte);
- Clasa a II-a: 810 – 1.012,5 lei (4-5 puncte);
- Clasa a III-a: 1.215 – 1.620 lei (6-8 puncte);
- Clasa a IV-a: 1.822,5 – 4.050 lei (9-20 puncte).