Europarlamentarul AUR, Claudiu Târziu, trage un semnal de alarmă: „România este în plină derivă. Interimatul prelungit ne expune unor riscuri geopolitice imense!”
Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și europarlamentar, a lansat un semnal de alarmă privind criza politică și instituțională profundă în care se află România, atrăgând atenția asupra efectelor devastatoare ale actualei stări de interimat. Într-o declarație fermă, acesta a evidențiat punctele nevralgice ale administrației actuale și pericolele la care este expusă țara din cauza lipsei de stabilitate și a ingerințelor externe.
„România este condusă astăzi de un președinte interimar, care a fost doar două luni șeful interimar al unui partid clasat pe locul al treilea în alegerile parlamentare de anul trecut. Într-o democrație funcțională, o astfel de situație ar fi inacceptabilă. Avem în fruntea statului un lider fără legitimitate electorală și fără viziune, într-un moment critic pentru securitatea și stabilitatea României”, a declarat Claudiu Târziu.
Liderul AUR a criticat dur și desemnarea candidatului Puterii la alegerile prezidențiale, despre care afirmă că „este un politician expirat, care a reapărut în peisaj după 10 ani de vacanță finanțată de soția sa din banii încasați în funcția de Comisar European.” Târziu subliniază astfel că actuala coaliție de guvernare promovează personaje din trecut, fără un proiect clar pentru viitorul țării.
Un alt aspect criticat de europarlamentar este componența actualului guvern condus de Marcel Ciolacu, care, în opinia sa, este influențat de factori externi, prin prezența în Executiv a unor miniștri cu legături strânse cu puterea politică de la Budapesta. „Guvernul Marcel Ciolacu are la butoane doi reprezentanți ai unui ONG deghizat în partid, cu legături foarte strânse cu puterea politică de la Budapesta, respectiv ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Prezența acestora într-o poziție de control asupra finanțelor și dezvoltării României ridică semne serioase de întrebare asupra intereselor pe care le servesc cu adevărat”, a precizat Târziu.
Mai mult, acesta a atras atenția asupra situației critice din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), care în prezent nu are un director plin, într-o perioadă marcată de instabilitate și de anularea alegerilor prezidențiale pe fondul acuzațiilor de ingerință a unei puteri străine în afacerile interne ale României. „Este o situație fără precedent care demonstrează nu doar lipsa de viziune a actualei guvernări, ci și pericolul iminent la care suntem expuși. Cine controlează România astăzi, dacă instituțiile fundamentale sunt decapitate și menținute într-o stare de provizorat?”, a întrebat retoric europarlamentarul.
În concluzie, Claudiu Târziu a afirmat că „România este în plină derivă și fiecare zi în care se prelungește această stare de interimat ne expune unor riscuri geopolitice imense, pe care nu le va deconta niciunul dintre impostorii care acceptă pozițiile formale pe care le ocupă astăzi.” Acesta a solicitat măsuri urgente pentru restabilirea stabilității și a afirmat că va continua să lupte pentru o guvernare legitimă, responsabilă și în interesul real al cetățenilor.