Firmele cu o cifră de afaceri sub 395.000 de lei nu vor plăti TVA!
Firmele cu o cifră de afaceri sub 395.000 de lei nu vor plăti TVA. Pragul pentru scutirea de TVA va fi ridicat cu 95.000 de lei.
Ministerul Finanțelor propune mai multe modificări semnificative în ceea ce privește regimul TVA aplicabil întreprinderilor mici. Un proiect de Ordonanță de Urgență prevede creșterea plafonului pentru scutirea de TVA de la 300.000 de lei la 395.000 de lei. Această modificare este parte a obligației României de a transpune până la 31 decembrie 2024 prevederile Directivei (UE) 2020/285, scrie termene.ro.
„(1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, nu depășește plafonul de 395.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 268 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. b)”, se arată în proiect.
Dacă o firmă care aplică regimul special de scutire depășește plafonul de 395.000 de lei, aceasta trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform articolului 316 din Codul fiscal.