Claudiu Târziu îl “desființează” pe ministrul Marcel Boloș: Nici măcar nu mai încearcă să cosmetizeze bătaia de joc prin care autoritățile au pierdut sume uriașe din PNRR!

Europarlamentarul AUR, Claudiu Târziu, s-a declarat revoltat de faptul că ministrul Fondurilor Europene recunoaște senin dezastrul numit PNRR: doar 5 miliarde de euro din 28 au fost plătiți către România, cu un an și jumătate înainte de scadența programului.

Potrivit lui Târziu, Marcel Boloș nici măcar nu mai încearcă să cosmetizeze bătaia de joc prin care autoritățile au pierdut sume uriașe din Planul de Reziliență. El recunoaște, a mai spus acesta, că doar 13 spitale din 24 ar mai putea primi finanțare, din cauza întârzierii procesului de contractare.

Eurodeputatul AUR susține că România are 113 obiective de investiții finanțările prin PNRR, dar Boloș este sceptic privitor la capacitatea autorităților de a le implementa.

Am spus de nenumărate ori că în spatele scandalurilor politice nesfârșite, a completat Târziu, declanșate odată cu anularea alegerilor prezidențiale, se ascunde impostura și trădarea unui guvern antinațional și incompetent.

De asemenea, acesta a menționat că suntem un caz școală în comunitatea internațională, pentru că împrumutăm sume astronomice la cele mai mari dobânzi, dar lăsăm neutilizate fonduri europene pentru care am acceptat să ne distrugem economia și să predam instituțiile statului către ”aristocrația” politică de la Bruxelles.

“Acum sau mai târziu, un guvern responsabil și un președinte patriot vor ancheta aceste acte de trădare și vor avea datoria să aducă în fața justiției gruparea de infractori cu gulere albe care au îngenuncheat România!”, a conchis Târziu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.