Reguli stricte la conclavul papal privind alegerea noului Papă. Vaticanul va întrerupe complet rețeaua de telefonie mobilă pe întregul său teritoriu!
Pentru a menține secretul absolut în procesul alegerii noului papă, Vatican va întrerupe complet rețeaua de telefonie mobilă pe întregul său teritoriu începând cu după-amiaza zilei de 7 mai 2025. Scopul principal este de a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul papei Francisc.
Guvernoratul Statului Cetăţii Vatican a înştiinţat luni populaţia că va „dezactiva toate instalaţiile de transmisie a semnalului de telecomunicaţii mobile şi radio”. Măsura va intra în vigoare la ora 15:00 (ora locală) și va rămâne activă până după desemnarea succesorului papei Francisc.
Decizia, transmisă de Guvernoratul Statului Cetății Vaticanului, vizează protejarea securității și confidențialității conclavului, procesul prin care cei 133 de cardinali electori vor vota noul lider spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lume. Cei 133 de cardinali electori vor fi izolaţi în Capela Sixtină începând de miercuri, pentru a vota în conclav succesorul papei Francisc, iar în timpul nopţii vor rămâne în clădiri ale Vaticanului, precum Casa Santa Marta. Ei vor fi deconectați de la orice contact cu exteriorul – nu vor avea acces la telefoane, internet sau alte mijloace de comunicare. În plus, Vaticanul a oprit deja camerele și senzorii de monitorizare din Capela Sixtină și a efectuat o verificare completă pentru a se asigura că nu există dispozitive de înregistrare ascunse!
De asemenea, atât cardinalii, cât și personalul auxiliar implicat în conclav trebuie să jure discreție totală, iar încălcarea jurământului atrage automat excomunicarea, cea mai severă pedeapsă în Biserica Catolică. Conclavul începe oficial miercuri, 7 mai, la ora 16:30, iar votul secret va continua până când unul dintre cardinali va obține cel puțin două treimi din voturi, condiție necesară pentru a fi ales noul Suveran Pontif.