Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță progrese la Caragele: Anul trecut, România a devenit în premieră cel mai mare producător de gaz din UE. Marile proiecte din sectorul energetic au nevoie de continuitate!

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reiterat faptul că anul trecut, România a devenit în premieră cel mai mare producător de gaz din UE. Potrivit lui Burduja, meritul aparține ROMGAZ, care și-a crescut producția, după investiții fără precedent. Acesta este, a mai spus ministrul Energiei, adevăratul suveranism energetic: fapte pentru România independentă energetic, România vector de stabilitate regională, România furnizor de securitate energetică.

Una dintre investițiile noastre strategice este la Caragele, a completat Burduja care a adăugat că în 2024, producția de la Caragele a fost cu 22,48% mai mare față de 2023, devenind astfel, al doilea zăcământ ca pondere în producția totală a Romgaz (6,6% din total producție Romgaz).

În opinia acestuia, aici s-au derulat anul trecut lucrări de investiții în valoare de 147 milioane lei, principalele fiind:
– Forajul și punerea în exploatare a sondei 100 Caragele in 75 zile (record de viteză pentru Romgaz) și a sondei 78 Rosetti Side Track.
– Executarea de operații de reparații în 5 sonde, rezultând o creștere a producției.
– Elaborat Studiu de fezabilitate pentru exploatarea sondelor din zona Rosetti & Damianca în vederea extinderii infrastructurii de suprafața pentru viitoarele sonde (8 sonde).
– Introdus în producție sonda 55 Damianca, printr-o instalație provizorie.
– Demarat lucrările de foraj la sonda 76 Rosetti.

În imaginile impresionante prezentate, a mai spus ministrul, vedeți sonda 54 Damianca, pentru care montajul instalației de foraj este în curs.În opinia acestuia, forajul efectiv va începe la finalul lunii mai.

De asemenea, Sebastian Burduja a precizat că pentru dezvoltarea proiectului Caragele Deep, respectiv evaluarea acumulărilor deja descoperite, evidențierea de noi acumulări și exploatarea acestora, Romgaz va derula în continuare lucrări de investiții pentru forarea de noi sonde de mare adâncime și derularea unui proiect de extindere a infrastructurii.

„Pentru toate acest proiecte, Romgaz va investi peste 1,3 miliarde lei din surse proprii. Felicit conducerea și întreaga echipă Romgaz pentru toate aceste progrese remarcabile. Sunt profesioniști adevărați și le mulțumesc pentru toată munca.

Marile proiecte din sectorul energetic au nevoie de continuitate. Lucrurile au început în sfârșit, în ultimii ani, să se miște înainte. Și aceasta este o miză strategică pentru alegerile de peste o săptămână. Există o singură cale pentru independența energetică a României, cât mai departe de ghearele “experților” în șantaj energetic de la Est.

Această cale este România europeană!”, a conchis Burduja.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.