Pensiile mari ar putea fi taxate cu contribuții pentru sănătate!
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre măsura propusă de liderul PNL Ilie Bolojan ca pensionarii care au pensii foarte mari să plătească cotă de contribuţii pentru sănătate că este o propunere discutată, care poate fi analizată şi poate să fie pe lista de măsuri posibile. El a mai arătat că se poate găsi o formulă legală care se treacă şi de filtrul constituţionalităţii.
Despre faptul că această măsură a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituțională, ministrul a subliniat că ”se poate găsi o formulă legală care se treacă şi de filtrul constituţionalităţii”.
Despre impozitarea pe venit, ministrul a menţionat că, până nu avem acest pachet asumat de cele patru formaţiuni politice, nu poate da elemente din variantele care se discută în momentul de faţă.
”În această perioadă de câteva zile nu pot să exclud nicio variantă. Nici nu pot să confirm nicio variantă. Sunt elemente care sunt la nivel de idei, la nivel de discuţii sau la nivel de certitudine. Dar certitudinea se mai lasă de aşteptat câteva zile”, a subliniat ministrul, potrivit News.ro.
