Claudiu Târziu avertizează: Agricultura românească este devastată. Lipsa de viziune și indiferența guvernanților reprezintă acte de neglijență criminală!
Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare și europarlamentar, trage un semnal de alarmă ferm asupra situației dramatice în care a fost adusă agricultura românească, din cauza politicilor incoerente și a lipsei de voință politică a celor aflați la putere.
„Așa arată soluțiile unei guvernări care se pretinde responsabilă? Cu agricultura românească devastată, cu fermierii striviți de indiferență, cu mâncare străină pe mesele românilor și datorii în conturile urmașilor noștri? Producția internă trebuie să fie prioritatea zero, dacă vrem ca România să mai existe economic peste un deceniu”, a declarat Claudiu Târziu.
Liderul conservator a subliniat că fenomenul exportului masiv de materie primă ieftină, coroborat cu importul de produse finite scumpe, ruinează sistematic fermierii autohtoni și transformă România într-o piață de desfacere pentru alții.
„Exportăm grâu pe nimic și importăm făină scumpă. Vindem vite vii și cumpărăm carne ambalată la preț dublu. Ne uităm pasivi cum seceta pârjolește culturile, în timp ce sistemele de irigații zac abandonate. Toate acestea nu sunt simple greșeli. Sunt acte de neglijență criminală care sapă groapa viitorului acestei țări”, a subliniat Claudiu Târziu.
Europarlamentarul a atras atenția asupra consecințelor pe termen lung ale politicilor actuale: dependența alimentară de importuri, scăderea veniturilor fermierilor, depopularea satelor românești și compromiterea securității alimentare a națiunii.
„România are pământ roditor, oameni harnici, resurse de necontestat. Ce-i lipsește este voința politică de a pune interesul național mai presus de interesele străine și de aranjamentele meschine de culise”, a mai spus președintele Acțiunii Conservatoare.
Claudiu Târziu a enumerat câteva dintre măsurile urgente pe care le consideră esențiale pentru relansarea agriculturii românești:
- Repornirea și extinderea sistemelor de irigații, finanțate prioritar din fonduri naționale și europene.
- Subvenții corecte și simplificate pentru micii fermieri, care reprezintă coloana vertebrală a producției interne.
- Sprijin direct pentru procesarea locală, astfel încât România să nu mai exporte materie primă și să importe produse finite.
- Programe coerente de reîmpădurire și refacere a rețelelor de perdele forestiere, vitale pentru protejarea solului și combaterea secetei.
- Promovarea consumului de produse românești prin politici fiscale și campanii publice.
„Nu putem vorbi despre dezvoltare durabilă, despre demnitate națională sau despre bunăstarea românilor, atâta vreme cât agricultura – fundamentul existenței noastre – este tratată ca o cenușăreasă. Să nu uităm: cine controlează hrana, controlează viitorul. Este timpul să alegem: vrem să fim o țară suverană sau doar un teren de vânătoare pentru interesele altora?”, a conchis Claudiu Târziu.
Acțiunea Conservatoare reafirmă angajamentul său ferm pentru sprijinirea agriculturii românești, protejarea fermierilor și recâștigarea independenței economice a României.
