Bătaie de joc: România ar putea primi despăgubiri de doar 5,7 milioane de euro pentru furtul Coifului de la Coțofenești!

Statul român a decis să solicite despăgubiri pentru cele patru obiecte de patrimoniu furate dintr-un muzeu olandez, fără să mai aștepte finalizarea anchetei penale.

România va primi mărunţis pentru coiful dacic dispărut din Olanda. Patru comori de artă românească au fost furate din muzeu pe 25 ianuarie. Este vorba despre Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur. Acestea sunt încă dispărute.

În căutarea comorilor de artă, poliţia şi sistemul judiciar au desfăşurat agenţi sub acoperire, a relatat De Telegraaf.

Poliţia a desfăşurat o anchetă intensă timp îndelungat, care a inclus ponturi din partea publicului, înregistrări ale camerelor de luat vederi de la un magazin de bricolaj din Assen şi investigaţii privind datele telefonice şi maşinile.

Deşi mai multe persoane au fost arestate, operele de artă furate sunt încă dispărute, iar suspecţii au fost eliberaţi.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la 5,7 milioane de euro, sumă care va fi plătită de compania de asigurări. Muzeul Național de Istorie a României a fost notificat oficial în legătură cu demararea procedurilor de despăgubire.

Ancheta penală continuă în paralel, iar săptămâna viitoare cei trei suspecți, bănuiți că ar fi comis jaful, vor fi aduși din nou în fața instanței. Magistrații vor decide dacă vor prelungi sau nu măsura arestului preventiv.

Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur, obiecte de tezaur au fost sustrase la începutul acestui an dintr-un muzeu din Țările de Jos, unde erau expuse temporar.

Autoritățile române au decis să solicite despăgubiri în contextul în care, la aproape șase luni de la furt, tezaurul nu a fost încă găsit. Chiar dacă obiectele vor fi recuperate ulterior, România ar putea păstra o parte din sumă pentru eventuale lucrări de restaurare, în cazul în care acestea au fost deteriorate. În rest, banii ar urma să fie returnați.

Despăgubirea este posibilă deoarece tezaurul fusese asigurat internațional la valoarea de 5,7 milioane de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.