Președintele Acțiunii Conservatoare, Claudiu Târziu, trage un semnal de alarmă: „Statul român, cămătarul propriilor constructori!”
Claudiu Târziu, europarlamentar și președinte al partidului Acțiunea Conservatoare, denunță practicile abuzive prin care statul român tratează companiile din construcții, transformându-le în creditori forțați ai propriului guvern.
„Statul le cere constructorilor să ridice drumuri, poduri și clădiri publice, dar apoi îi lasă luni de zile fără plată. În schimb, îi obligă să achite la termen TVA-ul pe facturi pe care nu le-au încasat. Dacă n-ar fi o ticăloșie, aș spune că e o prostie. Este, de fapt, un parazitism financiar care sufocă un sector economic vital”, a declarat Claudiu Târziu.
Construcțiile, un sector sabotat de stat
Din cauza întârzierilor la plată, firmele de construcții ajung în incapacitate de plată, sunt nevoite să oprească șantiere și să concedieze angajați. În realitate, companiile private ajung să împrumute statul, iar pe deasupra să-i plătească și dobândă, prin taxele pe care le achită în avans.
„Creșterea TVA face situația și mai dramatică. În loc să sprijine un sector care chiar funcționează, guvernul îl pune pe butuci, lăsând firmele să se prăbușească una câte una”, a subliniat liderul conservator.
Soluții simple, voință politică zero
Claudiu Târziu propune ca TVA-ul să fie plătit doar la momentul încasării facturilor, nu la simpla emitere a acestora. De asemenea, întârzierile la plată din partea statului ar trebui să atragă automat penalități financiare, așa cum se întâmplă în orice contract onest.
„Este firesc ca guvernul să fie tras la răspundere pentru neplata datoriilor, exact cum o firmă privată este sancționată de stat dacă întârzie cu taxele. Două măsuri simple ar reda oxigen constructorilor și ar salva locuri de muncă”, a explicat europarlamentarul.
Guvernul lovește în cetățeni, nu în privilegii
În loc să corecteze aceste aberații administrative, executivul condus de Ilie Bolojan alege să facă economii pe spinarea oamenilor de rând: tăieri de indemnizații pentru mame, impozitarea pensiilor, reducerea medicamentelor compensate și creșterea poverii pentru profesori, cu salarii și mai mici.
„Adevărata reformă ar trebui să înceapă prin eliminarea risipei și prin respectarea angajamentelor financiare ale statului față de cetățeni și mediul privat. Orice altceva este doar austeritate mascată și slăbirea economiei naționale”, a concluzionat Claudiu