Maria Grapini a solicitat, în plenul PE, politici europene eficiente în domeniul sportului. Creșterea accesibilității la sport pentru toți copiii, prioritară pentru eurodeputatul S&D!
Europarlamentarul Maria Grapini a vorbit, recent, în Parlamentul European despre rolul sportului și nevoia de a crește accesibilitatea la sport pentru toți copiii care își doresc, care au talent și care, din păcate, astăzi, nu pot avea acces la practicarea acestuia. Potrivit eurodeputatului Grapini, sportul înseamnă atât sănătate, cât și educație.
“Mă bucur că discutăm despre rolul politicilor europene în domeniul sportului. Sportul nu este numai un exercițiu fizic, sportul este sănătate, sportul este o punte între națiuni. Eu mă mândresc cu sportivii din țara mea și, da, România domină tenisul, canotajul, dar trebuie să ne gândim cum facem să creștem accesibilitatea pentru că și în țara mea dar și în alte state sunt copii talentați care nu au ocazia să facă sport. Sportul costă bani, iar părinții, din păcate, nu le pot da acești bani!”, a punctat, în intervenția sa, Maria Grapini.
În context, eurodeputatul S&D a precizat că, la nivelul Comisiei Europene, trebuie făcute politici în centrul cărora să fie puși oamenii, copiii, tânăra generație, pentru că practicarea sportului le dă încredere, încredere care, când vor deveni adulți, le va permite să exercite orice funcție pentru că vor ști ce înseamnă stresul, rezistența și disciplina.
Precizând că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trebuie să înțeleagă că “coeziunea nu este o poezie”, Maria Grapini a reiterat faptul că este nevoie de o strategie eficientă și coerentă privind sportul.
“Bineînțeles că și statele membre au datoria lor, în această direcție, pentru a nu face ca sportul să devină o afacere, o afacere necurată, mai ales, prin discuții, în spatele ușilor închise, în privința stabilirii persoanei care trebuie să devină campion!”, a conchis europarlamentarul român.
