Scandal între sindicate și patronate pe tema majorării salariului minim de la 1 ianuarie 2026!
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, ce s-a reunit miercuri la Palatul Victoria, a discutat situația salariului minim pentru anul 2026. În timp ce sindicaliștii solicită o mărire la 4.350 de lei brut, patronatele și economiștii susțin că această măsură ar genera presiuni inflaționiste și pierderea de locuri de muncă în sectoare sensibile.
Organizațiile sindicale susțin că salariul minim va trebui ajustat pentru a ține pasul cu inflația, costurile în creștere și directivele europene, la 4.350 de lei brut.
„Această valoare ar reprezenta aproximativ 47% din salariul mediu brut, în acord cu prevederile Directivei europene privind salariile minime adecvate”, a transmis Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România Frăția (CNSLR-Frăția), joi, 11 decembrie.
Sindicatele transmit că sunt dispuse să propună măsuri pentru limitarea riscului de pierdere a locurilor de muncă, însă transmit că lucrătorii cu venituri mici sunt afectați de scumpirile din ultimele luni, de la energie la produse alimentare.
Confederația Patronală Concordia, ce reprezintă mediul de afaceri, a transmis un apel către Guvern în care a solicitat înghețarea salariului minim pentru anul 2026, având în vedere că acesta a înregistrat o creștere cumulată de aproximativ 85% în ultimii cinci ani, unul dintre cele mai ridicate procente din UE.
Patronatele sunt de părere că ritmul a fost unul mult prea rapid și că economia trebuie să primească timp pentru a se adapta la costurile suplimentare.
Concordia este de părere că mediul privat se confruntă cu limitări în ceea ce privește absorbția unor noi creșteri de costuri salariale. O majorare a salariului minim ar putea să aibă efecte asupra companiilor și, indirect, asupra angajaților cu venituri mici, susțin patronatele, arătând că ar putea exista o presiune asupra costurilor operaționale și diminuarea oportunităților de angajare în sectoarele sensibile.
Guvernul analizează care sunt efectele unei creșteri a salariului minim asupra puterii de cumpărare și asupra economiei. În cadrul negocierilor de la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a susținut că majorarea salariului minim i-ar proteja pe cei cu venituri reduse, dar ar și amplifica presiunile inflaționiste și costurile pentru micile afaceri.
Mai mult, consideră premierul, o astfel de majorare ar genera pierderi de locuri de muncă în sectoare sensibile precum HoReCa, industria mobilei și industria ușoară.
