Dosar de dare de mită care îl vizează pe fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc!
Procurorii DNA efectuează marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru – Răzvan Cuc, dar și la un om de afaceri, într-un dosar de dare de mită și complicitate la dare de mită, anunță România TV.
Fostul ministru al Transporturilor Alexandru – Răzvan Cuc (PSD) este perchezitionat marți de DNA într-un dosar de dare de mită. Percheziții sunt și la un om de afaceri, apropia acestuia. Valoarea mitei în acest dosar ar fi de 6% dintr-un contract cadru de 23 milioane de lei, adică în jur de 1,4 milioane de lei.
Pe numele fostului ministru Răzvan Cuc, cât și al omului de afaceri au fost emise mandate de aducere.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială”, a transmis DNA.
Conform DNA, în cursul zilei de 16 decembrie 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis instituţia.
Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, administratorul societății Euro Quip International SRL sunt acuzați că au intenționat să dea mită directorului RAR, Mihai Alecu, un comision de 6% din valoarea unui contract cadru de 23 de milioane de lei, scrie Hotnews.
