Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, a fost arestat preventiv, după ce a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar de dare de mită, instumentat de procurorii DNA. Avocații acestuia au formulat apel din sală.

Răzvan Cuc a fost arestat preventiv. Avocații acestuia au formulat apel.

„În dos. 46999/3/2025, s-a admis propunerea formulată de D.N.A. și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații C.D.B. și A.R.C., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.12.2025, până la data de 15.01.2026, inclusiv.”, se arată în decizia instanței.

Fostul ministru este acuzat că împreună cu un om de afaceri ar fi încercat îl mituiască pe directorul general al Registrului Auto Român.

„Alexandru Răzvan Cuc i-a garantat lui Mihai Alecu (directorul general al RAR – n.r.) faptul că numitul Cătălin Daniel Bușe ar fi un om de încredere și că își va ține promisiunea în sensul că îi va remite procentul de 6% din valoarea totală a viitorului contract (aproximativ 30 milioane lei). Directorul general a declinat oferta”, potrivit dosarului DNA.

Procurorii anticorupție spun că mita urma să îi fie plătită directorului Registrului Auto Român într-o jumătate de an, în mai multe tranșe, după semnarea contractului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.