Copiii învață să vorbească, părinții redescoperă dialogul: Academia Da Vinci vine la Saga Chocolate
Copiii, părinții și bunicii sunt invitați la o experiență specială de învățare și creativitate în cadrul ediției din acest an a festivalului Saga Chocolate, unde Lavinia Șandru și echipa Academiei Da Vinci vor susține o serie de workshop-uri interactive dedicate întregii familii.
Atelierele vor avea loc la Biblioteca Națională a României și vor aduce împreună copii, adolescenți, părinți și bunici într-un spațiu al dialogului și al descoperirii personale.
Participanții vor lua parte la exerciții de comunicare, jocuri de dicție, activități creative și discuții despre încredere, curaj și exprimare. Scopul atelierelor este de a-i ajuta pe cei mici să își descopere vocea și să își dezvolte capacitatea de a vorbi clar, convingător și cu încredere în fața celorlalți.
Programul întâlnirilor:
•Vineri – ora 17:00
•Sâmbătă – ora 14:30
•Duminică – ora 14:30
Academia Da Vinci este un program educațional multidisciplinar organizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Universitatea Ecologică din București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Mastercard și Phoenicia Hotels & Resorts.
Prin aceste ateliere, Academia își propune să transforme festivalul într-un loc unde educația întâlnește bucuria jocului, iar copiii descoperă că vocea lor poate conta.
Organizatorii îi invită pe toți cei care ajung la Saga Chocolate să participe la întâlnirile Academiei Da Vinci și să descopere, împreună cu cei mici, curajul de a vorbi și de a fi ei înșiși.
