Prețul aurului, în cădere liberă!
Preţul aurului este pe cale să încheie luna martie cu un declin de aproximativ 14,6%, cea mai mare scădere lunară de la criza financiară din octombrie 2008, când metalul preţios s-a depreciat cu 16,8%, pe fondul efectelor economice ale războiului dintre Statele Unite şi Iran, care a intrat în a cincea săptămână, transmite CNBC.
Marţi, preţul aurului a crescut cu aproximativ 3%, până la 4.652,31 dolari pe uncie, în timp ce contractele futures pe aur au urcat la aproximativ 4.645 dolari pe uncie.
Creşterea modestă vine într-un context de incertitudine privind evoluţia conflictului dintre SUA şi Iran. Potrivit Wall Street Journal, preşedintele american Donald Trump le-ar fi spus consilierilor că este dispus să oprească ostilităţile militare chiar dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne în mare parte închisă.
Într-o postare pe reţeaua Truth Social, Trump a afirmat că Washingtonul ”poartă discuţii serioase” cu oficiali iranieni, dar a avertizat că, în lipsa unui acord rapid, forţele americane ar putea ataca centrale electrice, câmpuri petroliere şi insula Kharg, un punct esenţial pentru exporturile de petrol ale Iranului.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat într-un interviu pentru Al Jazeera că obiectivele Washingtonului în Iran ar putea fi atinse ”în câteva săptămâni, nu în luni”.
În acelaşi timp, Reuters a relatat că aproximativ 2.500 de puşcaşi marini americani au sosit în Orientul Mijlociu în weekend, provenind din unitatea de elită 82nd Airborne Division.
Conflictul din regiune a afectat piaţa aurului, deoarece creşterea puternică a preţurilor la petrol şi gaze a alimentat temerile privind o accelerare a inflaţiei la nivel global şi posibilitatea unor noi majorări ale dobânzilor.
În prezent, Wayne Nutland, manager de investiţii la Shackleton Advisers, a declarat că în ultimii ani modul în care se tranzacţionează aurul s-a schimbat semnificativ. Înainte de războiul din Ucraina, preţul aurului era de regulă invers corelat cu randamentele obligaţiunilor şi cu dolarul american: aurul creştea când acestea scădeau şi invers.
După izbucnirea conflictului din Ucraina, aceste relaţii s-au modificat, iar în 2025 şi la începutul lui 2026 aurul a crescut mult peste nivelurile sugerate de relaţiile tradiţionale dintre pieţe.
