Sean Penn va primi premiul Cesar

Actorul și regizorul american Sean Penn va fi recompensat cu un Cesar de onoare cu prilejul celei de-a 40-a ceremonii care va avea loc în 20 februarie la Paris, a anunțat luni Academia Franceză de Artă și Tehnici de Cinema, citată marți de AFP.

„Actor mitic, personalitate implicată, regizor de excepție, Sean Penn este o legendă aparte în cinematografia americană. O legendă vie”, a subliniat Academia într-un comunicat.

În vârstă de 54 de ani, Sean Penn a obținut premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de la Cannes în 1997 pentru rolul din filmul lui Nick Cassavetes ‘She’s So Lovely’. Rolul de tată îndoliat și însetat de răzbunare din ‘Mystic River’ al lui Clint Eastwood i-a adus în 2004 primul Oscar pentru cel mai bun actor.

El a câștigat în 2009 a doua statuetă pentru interpretarea unui politician militând pentru cauza gay în ‘Harvey Milk’ al regizorului Gus Van Sant. Sean Penn a trecut în spatele camerei în 1991 cu primul său lung metraj ‘The Indian Runner’, urmat de alte patru filme, ‘Into The Wild’ aducându-i recunoașterea mondială în 2007. El a fost desemnat să prezideze următoarea ediție a Festivalului de la Cannes.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.