Veniturile din TVA au scăzut în 2014
Administraţia Naţională a Finanţelor Publice a strâns la buget în 2014 doar 50,8 mld. lei, deşi conform bugetului ar fi trebuit să strângă 54,6 mld. lei.
Astfel, veniturile din TVA au scăzut în 2014 pentru prima dată din 2009 încoace, anul crizei profunde, când economia s-a contractat cu 7,2%. Potrivit execuţiei bugetului general consolidat, veniturile din TVA s-au contractat în 2014 cu 1,8%, iar explicaţia Finanţelor este că au crescut rambursările de TVA.
Economiştii spun însă că problema nu este cea a rambursărilor de TVA, ci, în continuare, a slabei colectări, mai ales la TVA unde încasările au scăzut, în ciuda faptului că consumul a crescut.„Colectarea TVA a fost foarte slabă mai ales că vânzările cu amănuntul au crescut, ceea ce cred că este o slăbiciune majoră a execuţiei bugetare. Noi am atras atenţia că proiecţiile privind încasările din TVA sunt foarte optimiste“, a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.