Apartamentele din marile oraşe s-au scumpit
Prima lună a anului a fost caracterizată de o tendinţă de majorare a preţurilor solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în marile oraşe, cu un maxim de 17,4% în Cluj-Napoca, singura excepţie făcând Bucureştiul, unde s-a înregistrat scădere, de 2,3%.
Astfel, la nivel naţional a fost consemnată o creştere cu 2,1% faţă de decembrie anul trecut, ajungând la un nivel de 910 euro pe metru pătrat util (faţă de 891 de euro pe metru pătrat util), evoluţie influenţată de majorări înregistrate din marile oraşe analizate şi de reducerea din Bucureşti, potrivit imobiliare.ro.
În Bucureşti preţul mediu cerut de proprietari este mai mic acum decât în perioada similară din 2014 cu 2,3% (faţă de un nivel de 1.061 de euro pe metru pătrat util). În ianuarie 2015 a avut loc un declin de 2,7% faţă de decembrie 2014, de la un nivel de 1.066 de euro pe metru pătrat util, până la 1.037 de euro pe metru pătrat.
Tendinţa de scădere în Bucureşti a fost dictată de ambele segmente de piaţă analizate, în condiţiile în care locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,9% în perioada menţionată (de la 1.011 la 1.002 euro pe metru pătrat util), iar cele noi au consemnat o scădere mai accentuată, de 5,4% de la 1.145 euro pe metru pătrat la 1.083 euro pe metru pătrat.
În prima lună din 2015, preţurile au crescut, în medie, cu 1,3%, de la 948 la 960 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi au consemnat un avans uşor, de 0,2%, de la 1.023 la 1.025 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele noi s-au apreciat însă cu 2,8%, de la 862 la 886 de euro pe metru pătrat util.
Preţul mediu solicitat în Timişoara este, în medie, cu 4% mai mare decât cel consemnat în perioada similară a anului trecut (807 euro pe metru pătrat util). În ianuarie 2015 a avut loc un uşor declin, de 0,9%, de la un nivel de 847 de euro pe metru pătrat util la finele lui decembrie 2014, până la 839 de euro pe metru pătrat util.
Locuinţele din blocurile vechi din Timişoara au înregistrat o scădere de 0,5%, de la 837 la 833 de euro pe metru pătrat util, iar cele nou-construite s-au depreciat cu 2,9%, de la 892 la 866 de euro pe metru pătrat.
În Braşov, apartamentele noi şi vechi sunt, în medie, cu 3,6% mai scumpe decât în perioada similară din 2014 (când se situau la o valoare medie de 822 de euro pe metru pătrat util). În ultima lună, pretenţiile vânzătorilor au crescut, per ansamblu, cu 1,3%, de la 841 la 852 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,6%, de la 827 la 840 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au scumpit cu 0,9%, de la 904 la 912 euro pe metru pătrat.
Preţurile în Constanţa sunt cu 2,7% mai ridicate în prezent faţă de perioada similară a anului trecut (când ajungeau la o medie de 853 de euro pe metru pătrat util). În ianuarie 2015, preţurile au consemnat un avans de 2,3%, de la 856 la 876 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 2,2% (de la 851 la 870 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi s-au apreciat cu 2,6% (de la 870 la 893 de euro pe metru pătrat utilat.