Epidemia de Ebola a scăpat de sub control
Epidemia de Ebola din Africa de Vest a „scăpat de sub control” și necesită un răspuns de mai mare amploare care să includă și recurgerea la logistică militară, a declarat joi directorul Institutului American pentru Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), doctorul Anthony Fauci, relatează vineri AFP.
„Fără o creștere masivă a resurselor sub formă de paturi de spital, de personal și de echipamente nu vom fi în măsură să controlăm situația”, a declarat el într-un interviu acordat agenției de presă franceze.
„Vom avea nevoie de mii de persoane în plus, de mii de paturi de spital și probabil de o anumită prezență militară, nu cu arme, ci pentru capacități logistice de transport de echipamente”, a mai spus el, adăugând că „este nevoie să facem ceva la o scară mult mai largă decât ceea ce facem în prezent”.
Casa Albă intenționează să recurgă la armată, însă „nicio decizie nu a fost luată” în acest stadiu, a mai spus el.
Doctorul Anthony Fauci a afirmat, de asemenea, că discuții au loc în întreaga lume, în Statele Unite ale Americii, în Europa, la Banca Mondială și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a stabili acțiunile necesare pentru a opri această epidemie.
Un număr de 2.296 de persoane au murit, din cele 4.293 de cazuri de îmbolnăvire cu Ebola înregistrate de la începutul anului, în principal în trei țări din Africa de Vest — Sierra Leone, Liberia și Guineea, potrivit ultimului bilanț oferit de Organizația Mondială a Sănătății, care a precizat că Ebola ar putea afecta 20.000 de persoane înainte de a începe să dispară în mod natural.