Comisarul Berbeceanu provoacă cutremur în Justiție

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care judecă dosarul în care fostul şef al BCCO Alba Iulia este atât inculpat, cât şi parte vătămată, au admis citarea ca martori în proces a unor nume grele din sistemul judiciar românesc.

La termenul de miercuri, 11 februarie, judecătorii au admis citarea ca martor a fostului procuror şef al DIICOT, Alina Bica (în prezent arestată). Confruntarea celor doi ar trebui să lămurească multe din aspectele semnalate de Traian Berbeceanu încă de la reţinerea sa din octombrie 2013. La acea vreme, prin intermediul unei scrisori, comisarul şef a susţinut că Alina Bica fusese informată cu privire la neregulile semnalate în funcţionarea DIICOT Alba în rapoartele înaintate în cursul verii anului 2013, informează presa locală.

Procurorii DNA au prezentat în rechizitoriu o discuţie purtată între comisarul şef Traian Berbeceanu şi adjunctul şefului Poliţiei Române, chestorul Florentin Robescu. Berbeceanu îi povesteşte lui Robescu cum s-ar fi încercat muşamalizarea raportului în care erau prezentate posibile fapte de corupţie ale lui Ioan Mureşan, Nicolaie Cean şi Alin Muntean. Comisarul îi relatează o discuţie pe care a avut-o cu Alina Bica în biroul acesteia de la DIICOT, la care a participat şi adjuncta DIICOT Georgiana Hosu, în care Bica i-a reproşat că din cauza acelui raport “a fost luată de urechi” de Procurorul General. De asemenea, Berbeceanu povesteşte cum Alina Bica i-ar fi reproşat că îi vânează procurorii, atenţionându-l că nici el nu este “Albă ca Zăpada” şi să nu creadă că Ioan Mureşan va pleca, iar el va “rămâne acolo”.

Magistraţii ÎCCJ au aprobat şi audierea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă. Traian Berbeceanu susţine că a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) despre faptele penale şi disciplinare comise de cei trei foşti anchetatori ai săi încă din 2012. Citat ca martor în proces va fi şi chestorul Florentin Robescu, adjunctul şefului IGPR. De asemena, va fi citată şi actuala şefă antimafia, Georgiana Hosu – procuror şef al DIICOT, dar şi soţul acesteia, Dan Hosu – fost ofiţer BCCO.

Comisarul Berbeceanu a mai cerut audierea unor procurori cu care a colaborat în trecut, la diverse dosare: Diana Pecincu, care a instrumentat dosarul “Hidra”, Florin Nanu, Adrian Mircea, Augustin Lazăr, care i-au coordonat activitatea la dosarele “Spună” şi “Bibanul” şi “Aurul Dacic”, dar şi a unor procurori de la DIICOT care s-au ocupat de dosarul în care el era cercetat: Valentin Trif şi Adrian Nicolae Băican.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.