Impasurile eroismului etic. O lectură din Platon
Joi, 26 februarie, A.R.C.E.N. organizează un nou eveniment din seria seratelor de filozofie, intitulat „Impasurile eroismului etic. O lectură din Platon”, la Café Verona – Cărturești (strada Arthur Verona, 13-15).
Prezentarea și discuțiile ce compun evenimentul vor porni de la dialogul „Gorgias”, o pledoarie a dreptății ținută în fața celor mai duri adversari: retorica, plăcerea și puterea.
Într-o lume zdruncinată de evenimente istorice catastrofale, Socrate este încolțit de interlocutori ce nu se lasă ușor desprinși din pragmatism. Dramatismul textului are un impact cu atât mai mare cu cât reprezintă ecoul unor realități istorice. Lectura din debutul evenimentului va cuprinde fragmente de dialog ce vor contura în imaginația publicului personaje fascinante și puternice, desprinse parcă din contemporaneitate.
Va urma o prezentare susținută de profesorul Ștefan Vianu, doctor în filozofie al Universității din Geneva, care va aduce în discuție atât problemele ridicate în „Gorgias”, cât și aspecte legate de importanța evenimentelor istorice și a condiției societății de atunci pentru acest dialog. Apoi, publicul este invitat să intre în discuție cu invitatul.
Evenimentul face parte din Programul ARCEN „Seri de filozofie și literatură antică”, program prin care se dorește apropierea publicului larg de textele filozofiei antice, adevărate repere ale culturii europene.