Festivalul Dramaturgiei Românești‏, la Timișoara

Teatrul Național din Timișoara a parcurs una dintre cele mai importante etape în organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești, și anume finalizarea listei spectacolelor selecționate pentru modulul FDR al FEST-FDR, programat între 15 și 22 aprilie.

Ca și în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – propune un ”maraton” teatral, în care publicul va putea viziona spectacole de execepție.  Selecția a fost realizată de teatrologul Oana Borș, care, în demersul său, propune o panoramare a dramaturgiei naționale în spectacolul contemporan de teatru. Cei care au apreciat remarcabila selecție de anul trecut se vor reîntâlni cu spectacole care vorbesc despre marile teme ale societății românești a zilei de azi, FEST – FDR fiind, totodată, și un bun prilej de a lua pulsul modului în care se face teatrul autohton al momentului.

Autori importanți – de la Eugène Ionesco sau Teodor Mazilu la contemporanii Saviana Stănescu, Mihaela Michailov, Gianina Cărbunariu, Peca Ștefan, Alina Nelega, Alexei Vakulovski etc.,  spectacole de autor, în care postura auctorială se suprapune pe cea regizorală sau chiar interpretativă (cum ar fi cazul lui Mihai Măniuțiu,  Nona Ciobanu sau Radu Iacoban), nume rezonante ale culturii românești (Tompa Gábor, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Cătălin Ștefănescu etc.) compun selecția modulului FDR al FEST-FDR2015.

eatrul Național din Timișoara a parcurs una dintre cele mai importante etape în organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești, și anume finalizarea listei spectacolelor selecționate pentru modulul FDR al FEST-FDR, programat între 15 și 22 aprilie. Ca și în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – propune un ”maraton” teatral, în care publicul va putea viziona spectacole de execepție.  Selecția a fost realizată de teatrologul Oana Borș, care, în demersul său, propune o panoramare a dramaturgiei naționale în spectacolul contemporan de teatru. Cei care au apreciat remarcabila selecție de anul trecut se vor reîntâlni cu spectacole care vorbesc despre marile teme ale societății românești a zilei de azi, FEST – FDR fiind, totodată, și un bun prilej de a lua pulsul modului în care se face teatrul autohton al momentului.

Autori importanți – de la Eugène Ionesco sau Teodor Mazilu la contemporanii Saviana Stănescu, Mihaela Michailov, Gianina Cărbunariu, Peca Ștefan, Alina Nelega, Alexei Vakulovski etc.,  spectacole de autor, în care postura auctorială se suprapune pe cea regizorală sau chiar interpretativă (cum ar fi cazul lui Mihai Măniuțiu,  Nona Ciobanu sau Radu Iacoban), nume rezonante ale culturii românești (Tompa Gábor, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Cătălin Ștefănescu etc.) compun selecția modulului FDR al FEST-FDR2015.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.