Cod galben de inundații
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare tip cod galben pentru bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mare, Timiş, Bârzava, Moraviţa şi Caraş.
În perioada 02.03.2015 ora 20:00 – 03.03.2015 ora 16:00, sunt aşteptate pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare şi afluenţii săi din judeţul Bistriţa Nasăud, afluenţii Timişului din bazinul superior şi mijlociu, Bârzava, Moraviţa, Caraş (judeţele Caraş Severin şi Timiş).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.