Borza: Statul va obține cel puțin 500 milioane de euro pe 15% din Hidroelectrica!
Compania Hidroectrica va ieși din insolvență în 2015 și va fi listată la bursă în primul semestru din 2016, a declarat administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, cu prilejul evenimentului Romania Investor Day, care are loc la Londra, informează Agerpres.
„Va fi de departe cea mai mare listare. Statul va obține cel puțin 500 milioane de euro pe 15% din Hidroelectrica. Nu există companie românească mai bună ca Hidroelectrica, cu EBITDA în 2014 de 65% din cifra de afaceri”, a spus Borza.
El a subliniat că Hidroelectrica a fost, în 2014, cea mai profitabilă companie din România. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de piață de 30%. Compania are o reprezentanță la Budapesta și în martie va deschide o filială în Serbia. În ultimii doi ani și jumătate, Hidroelectrica a redus cu 30% schema de personal.
Compania se află pentru a doua oară în insolvență din februarie 2014, prima dată fiind în perioada iunie 2012 — iunie 2013.