PNL și PSD se luptă pentru șefia SIE
Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să facă o nominalizare pentru şefia SIE, după ce propunerea pentru SRI, Eduard Hellvig, a trecut fără probleme în Parlament. Şeful statului nu a făcut cele două nominalizări la pachet, iar premierul Victor Ponta a reclamat faptul că „toată puterea” nu poate ajunge în mâna unui singur partid. Liberalii susţin însă că funcţia de director al SIE va reveni tot PNL, în timp ce social-democraţii consideră că şeful de la SIE trebuie să facă parte dintr-un alt partid pentru că ar fi „periculos” ca ambele servicii să meargă într-o singură zonă politică.
Deputatul PNL Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE, a declarat, în exclusivitate, pentru RomaniaTV.net, că şefia SIE şi cea a SRI-ului ar trebui să aparţină PNL-ului, informează Romaniatv.net.
Totodată, deputatul a precizat că nu au vut loc negocieri între PNL şi PSD pentru nominalizarea unui candidat la conducerea Serviciului de Informaţii Externe. „Din câte ştiu eu nu s-a făcut niciun fel de negociere până la această oră. Am discutat cu factori de decizie din interiorul partidului şi nu au existat niciun fel de tratative în acest sens. Eram şi eu curios cine vine la SIE, dar nu a existat niciun fel de discuţie în acest sens”, a declarat Mihăiţă Calimente, preşedintele comisiei de control a SIE, pentru RomaniaTV.net.
Întrebat dacă şefia SIE ar trebui să meargă la PSD, ţinând cont de declaraţia premierului Victor Ponta potrivit căreia este nevoie de un echilibru pentru ca cele două instituţii să nu fie conduse de aceeaşi forţă politică, deputatul Mihăiţă Calimente a afirmat: „Dacă ar fi să ne luăm după păcăleala care ne-a tras-o Băsescu, spunând că le dă opoziţiei, sigur, erau date oamenilor lui din opoziţie, cele două locuri ar trebui să aparţină opoziţiei. (…) Şi la SIE tot din partea PNL-ului cred că va fi, mă gândesc eu. Dacă aş fi preşedinte, eu aşa aş face.”
Mai mult, Calimente a glumit pe seama „echilibrului de forţe politice” invocat de premierul Ponta: „Ar însemna că şi domnia sa (n.r. Victor Ponta) să numească în Guvern vreo doi de la opoziţie, la Finanţe, să zicem, şi la Dezvoltare, glumesc”.
Preşedintele comisiei de control a SIE a mai precizat că numirea şefilor SRI şi SIE este „atributul preşedintelui”: „Cheia stă totuşi la preşedinte, el este cel care nominalizează şi şeful de la SIE şi de la SRI”.
Mihăiţă Calimente a menţionat şi faptul că „preşedintele vrea să lucreze cu oameni pe care îi cunoaşte şi în care are încredere.” Întrebat dacă social-democraţii ar putea bloca în Parlament numirea unui şef SIE din partea PNL, Calimente a declarat: „PSD-ul nu prea are multe de ales pentru că nu poate bloca aceste numiri la nesfârşit şi este normal ca preşedintele să vrea să lucreze cu oameni pe care îi cunoaşte şi în care are încredere.”
PSD consideră însă periculos ca şefia SIE să meargă tot la PNL. Deputatul social-democrat, Mircea Dobre, spune că „normal” este să se poarte negocieri între PNL şi PSD” pentru şefia SIE şi că viitorul director al Serviciului de Informaţii Externe trebuie „să facă parte dintr-un alt partid”.
„Este normal să fie o negociere deoarece, până la urmă, şeful de la SRI este numit de PNL, este numit de Iohannis dar este din PNL, şi este normal ca celălalt şef, de la SIE, trebuie să facă parte dintr-un alt partid pentru că atunci ar putea exista o percepţie destul de periculoasă”, a spus Dobre, la un post de televiziune.
În plus, deputatul PSD a enuntat principiul echilibrului: „Trebuie să fie o chestiune echilibrată. Discutăm despre acel spirit democratic că nu toată puterea trebuie să fie într-o singură zonă”.
Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, partener de coaliţie al PSD, susţine şi el că directorul SIE ar trebui nominalizat de coaliţie, dar spune ca nu s-a discutat despre acest lucru.
„Se poate pune problema modului in care exista o anumita tendinta de monopolizare a puterii de catre PNL si n-as fi de parere ca ar trebui sa privim aceasta chestiune ca un dat resemnat. Trebuie sa existe o discutie serioada pe acest subiect si as prefera de data aceasta o nominalizare a unei persoane care sa aiba o carte de vizita care sa il recomande. (…) Din punctul meu de vedere, seful SIE ar trebui nominalizat de coaliție”, a spus Tăriceanu.
În acest sens, deputatul PNL Ovidiu Raețchi i-a dat o replică liderului PLR. „Conducerea SIE nu poate să facă subiectul algoritmului politic pe care îl propune Călin Popescu-Tăriceanu. Ar deveni o cutumă periculoasă. Afectați de senzația că au pierdut controlul asupra SRI — pe care păreau să conteze în cazul câștigării prezidențialelor de către Victor Ponta — liderii coaliției de guvernare speră să negocieze șefia SIE cu președintele Iohannis.
Acest deziderat a fost formulat ieri de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a spus că directorul SIE ar trebui nominalizat de coaliție — și asta tocmai în ziua vizitei directorului FBI și a ședinței CSAT”, a reacţionat Raețchi.