Buzoiancă, ucisă cu bestialitate de amant!

O aventură de-o noapte transformată în crimă. O femeie de 57 de ani din judeţul Buzău a fost ucisă cu bestialitate de un tânăr de 24 de ani. Cei doi au întreţinut relaţii sexuale la femeie acasă, iar pentru asta, ea a cerut bani. Tânărul şi-a ieşit din minţi şi a înjunghiat-o.

Crima s-a petrecut în localitatea Gura Sărăţii din județul Buzău. Tânărul de 24 de ani venise în vizită la femeie. Cei doi se cunoșteau şi mai avuseseră relaţii şi în trecut. Totul a decurs normal până după partida de amor, când femeia i-a cerut bani.

Ea l-a ameninţat că, dacă nu e plătită, sună la poliţie. Nu a mai apucat însă. Individul şi-a pierdut minţile şi a înjunghiat-o. Trupul femeii a fost găsit abia după 12 ore, de fiica ei. „Prin sistemul 112 am fost sesizaţi că a fost găsită în locuinţa sa o femeie decedată. A fost identificat autorul omorului în persoana unui tânăr de 24 de ani. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore”, a declarat un reprezentant al Poliţiei Buzău.

Criminalul riscă să stea în puşcărie între 15 şi 25 de ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.