Premieră Indart: ”Domnișoarele din Avignon”
Orice iubitor al artelor frumoase știe cât de importantă pentru pictura modernă este pânza lui Picasso, „Domnișoarele din Avignon”, realizată în 1907, când tânărul pictor îşi găseşte inspirația în bordelul de pe strada Avignon şi se îndrăgosteşte de una dintre fete.
Viața într-un bordel poate fi palpitantă, plină de emoție dar de cele mai multe ori ascunde câte o dramă.
Spectacolul ne dezvăluie două universuri paralele care se intersectează secvențial pentru spectator: lumea lui Pablo și lumea prostituatelor. Lumea lui Pablo e plină de artă și dorința de prea-mărire, pe când lumea din bordel e una închisă, cu mister dar monotonă. Momentele în care Pablo se află în bordel sunt explozive, pasionale, de la umor copilăresc la ignoranță, părăsire, alungare.
Momentele de culoare, de muzică, de dans, de emoții puternice sunt elementele unui spectacol-concept menite să surprindă toate simțurile publicului. „Domnișoarele din Avignon” este o adaptare după Jaime Salom Vidal, text care a primit Premiul Criticilor din New York și Madrid în anul 1999. Spectacolul este o coproducție Teatrul InDArt și Dream&Act.