Licitaţia pentru pasajul Centura Bucureşti-Domneşti, inițiată!

CNADNR a iniţiat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului „Proiectare şi execuţie Pasaj Suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti”.

Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor. Valoarea estimată a contractului este de 185.322.034 lei fără TVA.

Construirea „Pasajului Suprateran pe DJ 602 – Centura Bucureşti – Domneşti” are ca obiective:

– fluidizarea traficului pe Centura municipiului Bucureşti;

– îmbunătăţirea condiţiilor de transport;

– descongestionarea circulaţiei la intersecţia centurii rutiere şi a liniei CF de centură cu strada Prelungirea Ghencea şi drumul judeţean DJ 602;

– creşterea capacităţii de trafic;

– siguranţa circulaţiei.

„Întrucât în zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale, etc., realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi al populaţiei din cartierele din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Bucureştiului, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Pasajul Domneşti va rezolva o problemă acută a zonei, determinând la final, un trafic civilizat” a declarat Narcis Ştefan Neaga, director general al CNADNR.

Pasajul va avea o lungime de 257,49 m.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.