Angajații CE Oltenia pot primi o mărire salarială de 250 lei

Angajații din cadrul Complexului Energetic Oltenia /CE Oltenia/ ar putea primi o mărire de salariu în cuantum de 250 lei, în timp ce pentru personalul din subteran se vor acorda patru salarii compensatorii brute la o eventuală disponibilizare, sunt principalele puncte stabilite în cadrul negocierilor dintre conducerea CE Oltenia și reprezentanții organizațiilor sindicale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri .

Potrivit sursei citate, după mai bine de nouă ore de discuții și negocieri, conducerea Complexului Energetic Oltenia și reprezentanții organizațiilor sindicale, mai puțin Federația Națională Mine Energie /FNME/, au ajuns la un acord privind acțiunile viitoare, în acest sens părțile semnând un protocol. Documentul a fost parafat la sediul ministerului de resort în data de 19 martie 2015, la întâlnirea dintre conducerea CE Oltenia și reprezentanții organizațiilor sindicale Univers, FNME, Energetica și Petrom participând și ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Documentul prevede ca fiind prioritară încheierea în regim de urgență a unui contract colectiv de muncă la nivelul Complexului Energetic. De asemenea, s-a ajuns la un acord cu privire la aplicarea unor drepturi marginale angajaților CE Oltenia începând cu data de 20 martie 2015, precum și cu privire la acordarea a patru salarii medii brute pe unitate — ca salariu compensatoriu la disponibilizare, pentru tot personalul din subteran.

În plus, conducerea unității și organizațiile sindicale s-au angajat ca, până la data de 30 martie, să finalizeze negocierile privind semnarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) prin introducerea în document, în limita bugetului previzionat al CE Oltenia, a unui adaos salarial lunar în cuantum de 250 de lei/angajat, a prevederilor referitoare la salariile compensatorii pentru personal (altul decât cel care lucrează în subteran) și a punctului vizând cota de cărbune ce va fi acordată fiecărui salariat.

Scopul întrevederii dintre părțile implicate a fost acela de pune capăt manifestațiilor și de a detensiona starea conflictuală creată între managementul CE Oltenia și salariați.

În urma încheierii protocolului, părțile au convenit să asigure pacea socială până la semnarea CCM. Mai mult, organizațiile sindicale au decis să facă demersuri pentru retragerea proceselor juridice intentate conducerii CE Oltenia, iar managementul Complexului s-a angajat să nu întreprindă nicio acțiune administrativă și/sau juridică împotriva personalului care a manifestat prin blocarea în subteran sau prin greva foamei în perioada precedentă semnării protocolului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.