Ford pregătește un nou model la Craiova
Oficialii Ford anunţă o veste bună pentru Craiova. Aceştia s-au întâlnit de dimineață cu premierul Victor Ponta, cel mai probabil pentru a discuta despre noul model care va intra în fabricație la uzina din Craiova.
„Compania Ford a menționat în repetate rânduri că își pastreaza angajamentul privind investiţia sa din România şi că fabrica din Craiova are un viitor solid. În acelaşi timp, am precizat că se caută oportunităţi de a introduce noi produse la Craiova, însă în acest moment nu avem nimic nou de adăugat”, a declarat Ana-Maria Timiș, director de comunicare al Ford România, potrivit gds.ro.
Ovidiu Cioroianu, lider sindical Ford, a declarat că :”Probabil Ford va anunţa intenţia şi oportunitatea de a produce modelul EcoSport din a doua parte a anului 2017 la Craiova. Încă nu s-a decis dacă se produce la Craiova sau nu, dar acum se fac primele diligențe”. Potrivit unor surse, discuțiile dintre oficialii Ford și premier ar putea fi continuate pentru că producătorul auto ar avea nevoie de infrastructură rutieră solidă și pentru un eventual sprijin financiar. Potrivit acelorași surse, nu este exclus ca Ford să solicite un nou ajutor de stat pentru a implementa în uzina craioveană un al doilea model din gama Ford.
EcoSport este un mic SUV din gama Ford, inițial produs în India, dar care a fost testat pe piața europeană, pentru a se vedea dacă există cerere. Oficialii Ford Europa spuneau, în urmă cu doi ani, la lansarea EcoSport la Frankfurt (Germania) că dacă modelul va avea succes pe piața europeană, atunci ar putea fi fabricat și în România