Sergiu Lucinschi, reținut de procurorii DNA

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Sergiu Lucinschi a fost audiat, luni seară, într-un dosar în care este cercetat de procurori pentru infracţiuni de corupţie.

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, a ajuns la sediul DNA în jurul orei 22.30 şi nu a dorit să dea declaraţii. Omul de afaceri a fost adus la DNA după ce procurorii i-au percheziţionat locuinţa din Voluntari, judeţul Ilfov, relatează Romaniatv.net.

Înainte de miezul nopţii, Sergiu Lucinschi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi  fiind scos din sediul DNA încătuşat.

DNA a confirmat, într-un comunicat de presă, că luni au avut loc percheziţii la o locaţie din judeţul Ilfov într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014 – martie 2015. În cauză, procurorii DNA au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Sergiu Lucinschi ar fi pretins suma de 4.000.000 euro in perioada decembrie 2014-martie 2015, potrivit unor surse judiciare citate de România TV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.