Etichete noi pentru laptele proaspăt şi carnea vândută în magazine
Mai mulţi deputaţi vor să-i oblige prin lege pe fabricanţi să scrie mai explicit pe cutiile de lapte ca să ştim exact de consumăm. Iar pentru carne, Bruxelles-ul a decis că e nevoie ca pe etichete să fie trecute ţara şi locul de producţie.
Iniţiatorii legii, cinci deputaţi PSD, spun că populaţia este păcălită atunci când citeşte pe cutie „lapte de vacă” sau „lapte autentic”. Pentru că, în majoritatea cazurilor, laptele proaspăt este amestecat cu lapte praf. Pe noile etichete ar urma să apară avertizarea: „conţine lapte praf în proporţie de 5%” sau „nu conţine lapte praf”. În caz contrar, producătorii riscă amenzi de până la 10 mii de lei.
Reprezentanţii industriei laptelui consideră inutilă iniţiativa legislativă: laptele praf este folosit numai cu derogare de la Comisia Europeană, doar pe timpul iernii, în proporţie de maximum 30%. În rest, procentul este sub 2% când e nevoie de echilibrarea conţinutului de proteine. În schimb, producătorii agricoli vor etichete care să încurajeze produsele autohtone.
Noi etichete apar şi pe carne. Comisia Europeană cere ca pe acestea să scrie ţara şi locul unde animalele au fost crescute şi sacrificate. Regula nu se aplică însă produselor procesate.
În magazinele noastre, etichetele noi vor apărea pe măsură ce se epuizează stocurile de carne etichetate după model vechi.