Microsoft vrea să angajeze persoane cu autism
Gigantul informatic american Microsoft a lansat un program pilot în vederea angajării de persoane cu autism, informează marți AFP.
„Persoanele cu autism au un aport de forțe de care avem nevoie la Microsoft”, a scris săptămâna trecută, pe site-ul companiei, Mary Ellen Smith, vicepreședinta Microsoft și mamă a unui copil autist.'”Fiecare individ este diferit, unii dintre ei au o capacitate incredibilă de a reține informații, de a reflecta la un nivel înalt detaliul și profunzimea, în timp ce alții excelează în matematici sau în programare informatică”, a scris ea, referindu-se la aceste persoane ca la „un rezervor de talente”.
Programul pilot vizează să recruteze persoane cu autism pentru posturi cu normă întreagă la Redmond, sediul companiei.
Programul este realizat în parteneriat cu Specialisterne, o rețea de firme de origine daneză care, potrivit site-ului lor de internet, „utilizează caracteristicile persoanelor autiste ca pe un avantaj concurențial”, pentru a le ajuta să-și găsească un loc de muncă.