„Țărăncuță cu fuior” de Grigorescu, vândut cu 85.000 de euro

Tabloul „Țărăncuță cu fuior” de Nicolae Grigorescu a fost vedeta licitației de primăvară a Artmark, organizată miercuri în Capitală, fiind adjudecat la 85.000 de euro.

Cea de-a două vedetă a licitației, lucrarea „Cap de copil” de Nicolae Tonitza, a fost adjudecată pentru suma de 58.000 euro. Printre loturile cumpărate la prețuri ridicate s-au mai numărat: „Nud în fotoliu roșu” de Theodor Pallady, la 17.000 de euro, „Costum cu motive pastorale” de Georgeta Năpăruș, la 11.000 euro, „Deal” de Horia Bernea și „Piață din Tulcea” de Nicolae Dărăscu, fiecare la 10.000 de euro. Totalul rezultatelor licitației a fost de peste 400.000 euro, cu o rată de adjudecare de aproape 80%.

Potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres, noua expoziție, vizitabilă de marți, va fi compusă dintr-o inedită selecție, de la piese de mobilier și artă decorativă de autor la o mulțime de bijuterii clasice și moderne, la pictură și grafică românească și europeană. Expoziția este organizată în Palatul Cesianu-Racoviță și în curtea acestuia.

Licitațiile lunii mai vor fi împărțite în două seri, la Athenee Palace Hilton. Pe 26 mai vor avea loc Licitația „3 avangardiști români din colecții europene: Magdalena Rădulescu, Hans Mattis Teustch și Alexandru Țipoia” și Licitația de Bijuterii și Design, iar pe 28 mai, Licitația de Sculptură și Mobilier de Grădină, „Licitația „Ciucurencu și Discipolii”, Licitația „2 Maeștri ai Valorilor Românești: Ludovic Bassarab și Honoriu Crețulescu” și Licitația de Grafică și Hărți, inclusiv o colecție de gravuri Theodor Aman.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.