Mai multe posturi la Ministerul Fondurilor Europene
Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Fondurilor Europene creşte de la 304 la 907, iar cel al secretarilor de stat de la doi la patru, potrivit unei Hotărâri publicate marţi în Monitorul Oficial.
„Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Fondurilor Europene este de 907, exclusiv demnitarii şi cabinetul ministrului”, se arată în hotărârea pentru modificarea HG nr. 43 din 2013 privind funcţionarea şi organizarea Ministerului Fondurilor Europene, articolul 7, alineatul 2,
HG nr. 43 din 2013, publicat în Monitorul Oficial din 19 februarie 2013, prevedea un număr maxim de posturi pentru MFE de 304, „inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului”.