Românii se tem de o nouă criză economică și de un război
Potrivit celui mai recent studiu IRES, România este văzută de români ca o țară nesigură, cu cetățeni speriați, care pe termen scurt se confruntă cu riscul unui război, iar pe termen lung și mediu cu riscul unei crize economice cronicizate.
„În România crește percepția iminenței unor riscuri și, alături de aceasta, se dezvoltă o situație de incertitudine care face să crească neîncrederea în societate și o neliniște legată de securitatea individuală sau posibilitatea controlului propriului destin.
Românii dezvoltă comportamente adaptative care, în multe situații, prelungesc iluzii sociale sau, în altele, accentuează pierderi masive de capital uman, cum ar fi cea de a căuta siguranța în alte societăți prin migrație internațională.a
Riscuri precum nesiguranța locului de muncă sau riscul legat de șomaj sunt cele cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sunt tot mai speriați de traficul și consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă”, se precizează în studiul IRES.
Intelectualii se tem de război
Corupţia – cea mai mare problemă a românilor
Studiul a avut la baza 1.519 indivizi de 18 ani și peste, pe un eşantion multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, cu o eroare maximă tolerată de ± 2,5%.